Șase agenți de pază, decedați la locul de muncă. Ce spune ITM?

Șase agenți de pază, decedați la locul de muncă. Ce spune ITM?

Nu mai puțin de șase agenți de pază au decedat anul acesta în județul Arad la locul de muncă. Drept urmare, ITM a inițiat o acțiune de control la angajatorii din domeniul investigații și protecție.

Începând cu luna august 2019 și până la data de 7 februarie 2020, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Arad desfășoară o acțiune de control în domeniul securității și sănătății în muncă la angajatorii din domeniul investigații și protecție.

Această acțiune cuprinde trei etape și este motivată în principal de numărul mare de evenimente înregistrate la nivel național, în care au fost implicați agenți de pază care au decedat din cauze de natură patologică.

În ceea ce privește județul Arad, dacă în anul 2018 au fost înregistrate două decese în rândul agenților de pază, în acest an, până la această dată, din cele șase evenimente comunicate Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad de către angajatorii ce-și desfășoară activitatea în acest domeniu, trei au avut ca rezultat decesul angajatului din cauze de natură patologică.

Cu ocazia vizitelor efectuate atât în obiectivele de pază cât și la sediile angajatorilor, s-a pus accentul, în special, pe conștientizare, pe importanța folosirii în astfel de activități a personalului calificat posesor de atestat profesional, pe efectuarea periodică a examinărilor clinice de laborator sau paraclinice impuse prin Fișa 144 ,,Agent de pază” din H.G. nr. 355/2007 și, nu în ultimul rând, pe supravegherea corespunzătoare a activității desfășurate de lucrători, atunci când aceștia desfășoară activități în condiții de izolare.

S-a procedat, totodată, și la verficarea respectării normelor legale în materie, astfel că, în situațiile în care au fost constatate deficiențe, inspectorii de muncă au aplicat sancțiuni.

De asemenea, au fost stabilite, în sarcina angajatorilor, peste 20 de măsuri de remediere a acestor deficiențe, a căror ducere la îndeplinire va fi verificată în luna noiembrie, când se va derula a doua etapă a acestei acțiuni.

Atragem atenția factorilor implicați că neîndeplinierea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse de inspectorii de muncă la termenele stabilite de aceștia constituie contravenție, fapta fiind sancționată cu amendă de la 5.000 la 10.000 lei.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.