Sătui să mai aștepte după alții, locuitorii unui cartier arădean plantează 400 de copaci

Sătui să mai aștepte după alții, locuitorii unui cartier arădean plantează 400 de copaci

Nu mai puțin de 400 de copaci își propun să planteze, în săptămânile următoare, locuitorii cartierului Gai, cu sprijinul tuturor celor dispuși să-i ajute.

,,Gândim Verde, este o nouă acțiune cu care Asociația Gai Cartierul Nostru (AGCN) vine în fața arădenilor, într-un demers care implică protecția mediului, dezvoltarea simțului estetic și creșterea gradului de conștientizare în rândul populației cu privire la poluare.

,,Cele mai circulate străzi din municipiu se află în cartierul Gai. Pe o lungime de aproximativ 3 km, străzile Ștefan Tenețchi și Tribunul Corcheș fac parte din centura ocolitoare a orașului Arad, fiind poarta de acces pentru cei ce tranzitează orașul și totodată deservind ca rută de acces în  Zona Industrială de Vest pentru mii de angajați făcând traficul și poluarea o problemă importantă. În tot acest context, o perdea verde este mai mult decât necesară pentru a diminua impactul creat de traficul rutier”, a declarat Cristian Hebristean, membru în Consiliul Director al Asociației Gai Cartierul Nostru.

Acesta a adăugat: ,,Ne dorim să mobilizăm un număr cât mai mare de arădeni pentru acțiunea de plantare a copacilor. Cei care doresc să se alăture proiectului – persoane juridice sau persoane fizice- o pot face cu donații în contul  asociație AGCN. Prețurile copacilor variază între 100 și 200 lei, în funcție de specie. Pentru ajutorul acordat, propunem o recompensă inedită: o plăcuță cu numele și prenumele donatorului, care va rămâne pe tutorele de susținere al copacului. Bineînțeles, așteptăm cu drag prezența voluntarilor și a donatorilor la acțiunea propriu-zisă, unde vom beneficia și de suportul autorităților locale pentru implementarea acestui proiect. Le mulțumim pe această cale tuturor celor care s-au implicat în acest proiect precum și în proiectele anterioare ale asociației .

De remarcat, că AGCN este o asociație civică ce a reușit, în timp scurt de la înființare, să mobilizeze resurse și voluntari în proiecte civice de utilitate pentru arădeni. Printre proiectele realizate reamintim reabilitarea locului de joacă al grădiniței PP8, Poșta Moșului (133 de copii au primit cadouri de Crăciun), Sărbătoarea Copiilor, strângerea de fonduri pentru un caz umanitar, acțiunile de igienizare a spațiilor verzi, crearea unui loc de joacă în incinta Spitalului Județean, secția Pediatrie ori Campionatul Străzilor (fotbal), fiind câteva dintre proiectele noastre.

Persoanele fizice sau juridice care doresc să sprijine financiar asociația sunt rugate să sune la tel. 0737672999, să trimită un mesaj pe pagina de Facebook Asociația Gai Cartierul Nostru sau un email la cartierul.gai@gmail.com 

Conturi AGCN

Nume: Asociatia Gai Cartierul Nostru  

RO20BRDE020SV88143540200 – cont lei

Nume: Asociatia Gai Cartierul Nostru 

RO56BRDE020SV88150580200 – cont euro

Foto: Arhiva

  1. […] post Sătui să mai aștepte după alții, locuitorii unui cartier arădean plantează 400 de copaci appeared first on […]

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.