Polițiștii locali au amendat, la doar câteva ore după ce au amendat o altă persoană, un arădean, din Sânicolaul Mic, pentru aruncarea deșeurilor în locuri nepermise.
„La doar câteva ore după ce polițiștii locali din cadrul Serviciului de Ordine și Liniște Publică au amendat, în baza prevederilor Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, un arădean care descărca deșeuri provenite din demolarea unui imobil la intersecția străzilor Ștefan Zarie și Clopotului din cartierul Sânicolaul Mic, scenariul s-a repetat, exact în acel loc“, a declarat Monica Tulcan, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Arad.
De această dată, deșeurile au fost descărcate dintr-o camionetă marca Iveco, iar amenda a fost cea prevăzută de lege: 1.000 de lei.
Poliția Locală Arad le reamintește tuturor acelora care, în ciuda întețirii activităților de verificare întreprinse în acest sens de polițiștii locali, insistă în a depozita deșeuri la voia întâmplării, că un municipiu civilizat și curat poate fi întreținut doar prin efortul concertat al unor cetățeni civilizați și responsabili.
Lasă un comentariu