Școala de vară „Atelierul de antreprenoriat”, la UAV

Școala de vară „Atelierul de antreprenoriat”, la UAV

Au gândit o afacere, i-au construit un buget, au învățat să o promoveze și au câștigat.

Peste 50 de studenți au participat la proiectul Școala de vară „Atelierul de antreprenoriat” derulat la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad.

„Proiectul este la a doua ediție și sunt convinsă că vor urma și alte ediții pentru că este un proiect gândit pentru studenți, în beneficiul lor. Numărul tot mai mare de participanți confirmă succesul de care se bucură. Mulțumim antreprenorilor care sunt alături de universitatea noastră, care ne sprijină în tot ceea ce înseamnă dezvoltarea și formarea studenților noștri”, a precizat rectorul UAV, Ramona Lile.

Toți participanții au beneficiat de un program de formare antreprenorială organizat pe echipe sub forma atelierelor de lucru, au avut ocazia de a întâlni antreprenori de succes (Mădălina Blaga – Educamp Social SRL, Lorena Iovănuț – Delor Icorp SRL, Dan UșvatT – S.C. Agromec Curtici S.A) și au concurat la concursul de concepte de afaceri.

Juriul compus din oameni de afaceri și cadre didactice ale Facultății de Științe Economice au stabilit câștigătorii: Premiul I, echipa Bîrgăoanu Ana- Maria, Croitoru Gabriela Andreea cu proiectul „House Construct” și echipa Csikos Balog, Alexandra Noemi și Pintea Cristina Rebeca cu proiectul „Friendly Pads”. Premiul II  Dinescu Maria-Roberta, Vîrciu Adrian, Kaur Komalpreet și Borteș Claudia Simina cu proiectul „Pack Expert”. Locul III, cu proiectul Loen Consulting, echipa formată din Avram Claudia Ștefania și Moș Lavinia Alexandra.

„Premiile au fost oferite de ASOCIAȚIA ”EDU4FUTURE și au constat în  abonamente de tip Silver, Bronze și Peluza la evenimentul Symphonic Experience ce se va desfășura la Arad, în perioada 19 – 21 august. Valoarea totală a acestora a fost de 2.400 lei. În plus cele mai viabile business pitch-uri vor beneficia și de consultanță în afaceri pentru identificare unor surse de finanțare a ideilor de afaceri”, a declarat coordonatorul proiectului asist.univ. dr. Radu Blaga.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.