Mai multe articole din rubrica "" ↑

Școala de vară „Vara de AR.TE” revine la Arad în perioada 6 iulie – 7 august

Școala de vară „Vara de AR.TE” revine la Arad în perioada 6 iulie – 7 august

Cea de-a XI-a ediție a școlii de vară „Vara de AR.TE” va avea loc în perioada 6 iulie – 7 august.

Este vorba despre un program educativ și recreativ dedicat copiilor care își petrec vacanța de vară în municipiu organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad.

Activitățile se vor desfășura în curtea Muzeului Preparandiei, situat pe strada Preparandiei nr. 13, și vor include o serie de ateliere interactive menite să stimuleze creativitatea, dezvoltarea personală și spiritul artistic al participanților.

Programul este destinat copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 14 ani, care vor putea participa gratuit la cele cinci module organizate pe parcursul săptămânii, în intervalele orare 9 – 11 și 11 – 13, pe grupe de vârstă.

Programul atelierelor:

  • Luni și marți – Ateliere de teatru și dezvoltare personală, coordonate de Angela Petrean Varjasi, actriță a Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad;
  • Luni și marți, în perioadele în care nu se desfășoară modulele de teatru și dezvoltare personală – Ateliere de dans sportiv, susținute de antrenorii Clubului Sportiv Ballroom Dance Arad;
  • Miercuri – Ateliere de creație și teatru de păpuși, coordonate de Manuela și Raul Lucaci de la Teatrul de Animație „Piticot” Arad;
  • Joi – Ateliere de artă plastică, susținute de prof. Loredana Țolea de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”;
  • Vineri – Cursuri de muzică, cu accent pe studiul pianului, susținute de prof. Florina Gabor, de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi”.

Participarea la toate activitățile este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Înscrierile se desfășoară în perioada 19 iunie – 2 iulie 2026, la secretariatul Centrului Municipal de Cultură Arad, situat pe Bulevardul Revoluției nr. 97, etaj 1, ap. 4, sau prin e-mail, la adresa secretariat@cmcarad.ro.

Formularul de înscriere poate fi descărcat de pe site-ul Centrului Municipal de Cultură Arad: https://www.cmcarad.ro/ro/documente

Lansată în anul 2015, școala de vară „Vara de AR.TE” a devenit una dintre cele mai apreciate inițiative dedicate copiilor din Arad, oferind anual oportunități de dezvoltare artistică și personală într-un cadru educativ și atractiv.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.