Se apropie PARLAMENTARELE. Pe CINE pun pe liste principalele forțe politice din Arad – UPDATE

Se apropie PARLAMENTARELE. Pe CINE pun pe liste principalele forțe politice din Arad – UPDATE

Filialele arădene ale principalelor partide sunt în plină febră a stabilirii listelor de candidați pentru alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an. Deși listele nu sunt încă bătute în cuie, ele sunt conturate deja în cea mai mare parte. Ne vom referi, în cele ce urmează, la locurile (cât de cât) eligibile.

Astfel, potrivit informațiilor noastre, la PNL Arad primul pe lista de candidați la Senat va fi Ioan Cristina, urmat de Ion Șcheau și Constantin Traian Igaș. Surprinde clasarea lui Șcheau pe poziția a doua la Senat, în detrimentul lui Igaș, dar aceasta este conformă negocierilor în baza cărora deputatul a făcut pasul spre actualul PNL.

La Camera Deputaților lista va fi deschisă, cel mai probabil, de Glad Varga, urmat de Claudia Boghicevici, Eusebiu Pistru și Sergiu Bîlcea. Pe locul al cincilea (neeligibil) va fi Gheorghe Falcă, urmând ca, în cazul în care PNL va accede la guvernare, cineva aflat mai sus pe listă să se retragă, pentru a-i deschide primarului drumul spre București.

La PSD lista la Senat va fi deschisă de Mihai Fifor iar la Camera Deputaților de Dorel Căprar. Cel de al doilea pe lista pentru Cameră va fi cel mai probabil Florin Tripa, deputatul Ștefan Dalca urmând să fie clasat abia pe poziția a treia.

La ALDE lucrurile sunt ceva mai simple, în sensul în care partidul nu speră decât la câștigarea unui mandat de deputat. Primul pe listă va fi, așadar, Mihăiță Calimente.

La PMP, lista la Camera Deputaților va fi deschisă de președintele organizației județene, Florin Remețan. Surse din conducerea PMP Arad consideră că partidul șanse să „prindă” un mandat de senator la Arad, la redistribuire, numele celui care va fi primul pe listă fiind, deocamdată, secret. N-ar fi exclus să asistăm la surprize iar candidatul să fie unul de „import”.

La UDMR va candida Farago Peter, sperând la un mandat de parlamentar după ce în vară a dat cu piciorul posibilității de a deveni președinte al Consiliului Județean Arad.

Cam aceștia sunt candidații ale căror nume se vehiculează cel mai mult în prezent, pe marginea lor existând destule speculații cărora ne-am ferit, însă, să le dăm curs. Rămâne pe altă dată!

UPDATE/ Potrivit unor surse din PNL, deputatul Ion Şcheau şi-a negociat cu vechiul PDL locul al treilea pe lista pentru Camera Deputaţilor, amfitrionul întregii afaceri fiind deputatul Eusebiu Pistru.

  1. gresit. Boghicevici nu va fi pe lista la deputati. nici Scheau la senat.

    Raspunde
  2. la PSD va fi Dalca pe doi ca asa a negociat la Bucuresti

    Raspunde
  3. Hai sa facem niște corectii. C. Boghicevici nu va candida. Poate doar sa tragă lista dar nu va ajunge in parlament. Glad Varga nu va fi pe primul loc. La PSD la deputați locul doi se joaca intre Fl. Tripa si Anca Stoenescu. Dalca are deci șansa sa fie pe 4. La Senat dupa Fifor se baga pe listă Sulincean deși se discuta si o formula cu un independent care la locale a susținut PSD-ul. Oricum, neeligibil.
    La PNL la deputați, Cionca încearcă să bage pe lista un apropiat al familiei sale, dar nu va reuși. Singurul om sigur de locul lui este Pistru.

    Raspunde
    • Tripa nu e sigur de locul de pe lista întrucât Falcă nu e de acord cu el. In schimb Falca e de acord cu Anca Stoenescu si se discuta si o varianta in care Falca sa fie de acord sau chiar sa impună pe lista PSD unul din consilierii incomozi din CLM si anume Varcus sau Chesa.

      Raspunde
  4. pentru ce am votat PNl la CJA , ptr. ce s-a dat votul ca Boghicevici si Balcea sa fie Vicepresedinti ? Numai in ei sta PNL Arad ?

    Raspunde
  5. surse: Igas va fi la PMP daca liberalii nu il pun pe locul doi la senat.

    Raspunde
  6. O mare gramada de nulitati!!!!!!!!!!!!! Puteti sa ma corectati daca gresesc. Spuneti-mi unul care a facut ceva pentru aradeni!!! Cristina? Pistru? Calimente? Igas? Boghicevici? Vifor? Au primit salarii si indemnizatii fara sa faca nimic, doar sa se plimbe cu avionul TM-Bucuresti.

    Raspunde
  7. Ce pula mea vroiai sa faca pentru tine, fraiere ? E la el bugetul ? E la partidul lui CJA sau Primaria ? Vorbesti ca o pizdă …. Ăsta e stilul la căcații de portocalii. ” ce ai facut pentru Arad ?” M-am culcat cu măta arădeanca…
    Ce pizda mătii vrei sa facă cineva pentru Arad daca nu sunt la el frâiele ? Dobitocule cu pizdă in loc de gură….

    Raspunde
  8. Boghicevici si balcea sa rămână la cj dacă acolo au candidat ! Glad un băiat tânăr crescut de falca in spiritu lui ! Asa se va pierde teren !

    Raspunde
  9. Schiau un traseist prin definiție câte vrea sa arunce din cuib oameni care au făcut ceva pt arad ! Nu are susținere decât la soborul lui gogu !

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.