Se complică situația! Candidat SURPRIZĂ la Primăria Arad

Se complică situația! Candidat SURPRIZĂ la Primăria Arad

Alegerile locale de anul viitor se anunță deosebit de interesante.

În contextul în care stânga este fragmentată, PRO România „furând” din voturile PSD, lucrurile se complică și în ceea ce privește partea dreaptă a scenei politice locale. Astfel, de ceva vreme se vorbește de candidatura lui Florin Galiș, fost președinte al Organizației Municipale PNL Arad. Acesta și-a făcut publice intențiile pe Facebook, spunând că ia în calcul o candidatură din postura de independent. Deocamdată. Spunem deocamdată pentru că există informații că Galiș ar putea fi susținut de o alianță care s-a dovedit de succes la alegerile europarlamentare: USR – PLUS. Concret, pentru că nu s-ar încadra în criteriile stabilite de USR, Galiș ar putea candida din partea PLUS, urmând să fie susținut și de USR. Desigur, vorbim la modul ipotetic de o astfel de variantă, dar am înțeles că ea ar fi fost deja luată în calcul.

În aceste condiții, candidatul PNL ar putea fi pus în dificultate de candidatura lui Galiș, la fel cum candidatul PSD va fi pus în dificultate de candidatura lui Marin Lupaș de la PRO România. Galiș și Lupaș ar urma să atragă voturile nemulțumiților din PNL (în special pe cele ale vechilor liberali) și PSD, făcându-i pe candidații celor două mari partide să transpire nițel.

Mai rămâne de văzut ce vor face ALDE și UDMR. Cel mai probabil, liberal-democrații vor susține candidatul PSD la Primărie, în contrapartidă social-democrații urmând să susțină candidatura lui Eusebiu Pistru la președinția Consiliului Județean, iar UDMR va juca, și pe mai departe, pe mâna aliaților tradiționali de la Arad.

De urmărit! Meciul se joacă!

  1. in sfarsit un candidat serios. daca va avea sustinerea USR va castiga. pacat de dl Lupas ca plecat ca trebuia sa fie el candidatul USR

    Raspunde
  2. Eu spun ca ar trebui unul curat, neimplicat politic! Sincer mi-ar placea sa candideze Florin Deznan, cred ca el ar putea sa castige primaria! Omul asta are notorietatea necesara sa il voteze aradenii si activitatea din spate consider ca ii da sanse reale sa castige primaria orasului! Galis este traseist, cine il voteaza?!! Balonul asta USR de ipocriti se va sparge! Momentan nu mai au ce guita, se vor certa ca orbii pentru functii si isi vor pierde simpatizantii si electorii! Incet, incet se vor autodesconspira …

    Raspunde
  3. O candidatura a unei femei ar trebui ! de barbati ne-am saturat

    Raspunde
  4. Ciupe ar fi fost un candidat mai bun!

    Raspunde
  5. Orlando , Orlando.. mare pisicher esti , cum frast sa-l voteze aradenii pe Pistru ? la 3% , astia de la alde sunt la pamant !

    Raspunde
  6. toti maimutoi astia nu fac decat sa disperseze voturile anti falca , o sa vina balciu si cu cei 30 de mii de pocaiti in spate va castiga detasat !!

    Raspunde
  7. Nici dracu’ nu-l votează pe ariciul ăla cu față asimetrică de Galiș.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.