Un agent economic care își desfășoară activitatea în zona centrală a municipiului a fost sancționat contravențional de polițiștii locali cu atribuții de protecția mediului, după ce a confundat domeniul public cu un coș de gunoi.
Deșeuri menajere, cioburi și gunoaie ambalate în saci sau răsfirate pe partea carosabilă și pe trotuar, blocând astfel circulația pietonilor, au fost găsite de echipajul operativ care s-a deplasat la fața locului în urma unei semnalări la numărul de telefon al Dispeceratului DGPL Arad.
În urma depunerii corespunzătoare a deșeurilor menajere municipale în recipientele speciale, destinate precolectării în vederea ridicării de către operatorul autorizat de salubrizare, agentul economic a primit o amendă amendă în cuantum de 2.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor HCLM 297/2015, privind Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor de salubrizare a municipiului Arad. În plus, a curățat zonele din domeniul public unde s-a constatat prezența deșeurilor respective, informează reprezentanții DGPLA.
Lasă un comentariu