Se întâmplă în România: Un deputat vrea includerea „expertului FENG SHUI” în nomenclatorul meseriilor. Ce răspunde Ministerul Muncii?!

Se întâmplă în România: Un deputat vrea includerea „expertului FENG SHUI” în nomenclatorul meseriilor. Ce răspunde Ministerul Muncii?!

În România, în ultima perioadă, au apărut tot mai mulţi specialişti în domeniul feng shui, care doresc să intre în legalitate din punct de vedere al meseriei pe care o prestează, susține deputatul PC Cornelia Negruţ, care a solicitat, oficial Ministrului Muncii includerea în nomenclatorul de meserii a terminologiei de specialist sau expert feng shui.

„Bazându-se pe teoria elementelor pământ, metal, apă, lemn, foc şi pe principiile yin şi yang”, experții feng shui vizează ameliorarea sănătăţii şi comportamentului persoanelor, susține deputatul.

Negruț precizează, totodată, că „Feng Shui este un ansamblu de principii de geomanţie, care afirmă că formele şi mediul ambiant pot influenţa principiile vieţii oamenilor”, iar oamenii care se ocupă cu acest lucru, încearcă, de fapt, să reechilibreze forţele care se manifestă local, pentru a ameliora sănătatea, prosperitatea şi comportamentul persoanelor.

În răspunsul Ministerului Muncii se menţionează faptul că în atribuţiile instituţiei se află şi elaborarea şi actualizarea nomenclatorului Clasificarea Ocuaţiilor din România (COR), sistem care se ocupă de identificarea, ierarhizarea şi codificarea tuturor ocupaţiilor desfăşurate în economie, indiferent de tipul şi locul desfăşurării.

Potrivit Ministerului Muncii, actualizarea COR se face la iniţiativa utilizatorilor, respectiv organele administraţiei publice centrale şi locale,unităţile bugetare, agenţii economici, organizaţiile patronale, sindicale, profesionale şi politice, fundaţiile, asociaţiile, persoanele fizice şi juridice.

Potrivit prevederilor legale, pentru introducerea unei noi ocupaţii în COR, utilizatorii trebuie să depună la registratura Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice o cerere însoţită de documentaţia prevăzută de articolul 8 din Ordinul nr. 270/2002, care trebuie să cuprindă un memoriu justificativ, descrierea ocupaţiei, o adresă din partea ministerului de resort, precizarea bazei legale.

Documentaţia este apoi analizată de personalul de specialitate din cadrul Direcţiei Ocupare şi Egalitate de Şanse, cererea fiind soluţionată în termen de 30 de zile de la data înregistrării, se mai menţionează în răspunsul ministerului la solicitarea deputatului PC.

Foto: fengshuiconcepts.com.au

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.