SE LUCREAZĂ pe mai multe drumuri din municipiu. Care sunt străzile ce vor fi modernizate (GALERIE FOTO)

SE LUCREAZĂ pe mai multe drumuri din municipiu. Care sunt străzile ce vor fi modernizate (GALERIE FOTO)

Bulevardul Vasile Milea, dar şi străzile Simion Popa şi Constantin Brâncuşi  sunt în lucru zilele acestea. Temperaturile pozitive înregistrate în această perioadă permit înlocuirea bordurile vechi cu altele noi.

După ce acestea vor fi puse pe poziţie, se va trece la refacerea carosabilului, prin înlăturarea asfaltului vechi şi turnarea de covor asfaltic nou, însă aceste lucrări sunt programete în momentul în care sunt îndeplinite condiţiile meteo favorabile, informează Primăria.

„Vă reamintim că atât Bulevardul Vasile Milea cât şi străzile Simion Popa şi Constantin Brâncuşi  au fost programate pentru lucrări de reabilitare în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală. Reabilitarea constă, în principal, în refacerea covorului asfaltic, înlocuirea bordurilor şi ridicarea la cotă a canalizărilor şi gurilor de scurgere, precum şi reabilitarea căilor de acces şi a trotuarelor. Deocamdată se pot executa numai lucrările de înlocuire a bordurilor, ritmul acestora fiind adaptat condiţiilor meteo. Pe acestă cale dorim să ne cerem scuze pentru disconfortul creat în zonele respective!”, spun reprezentanții Primăriei municipiului Arad.

 

  1. Nu se poate ca o strada asfaltata de nici un an sa arate in asa hal! Este vorba de strada Adam Muller Guttenbrunn iar aceste strazi dupa un an vor arata tot asa. Toate aceste lucrari date cu dedicatie firmelor prietene sunt de domeniul penalului, a contabilizat cineva vreodata cate accidente urmate de decese si infirmitati pe viata au avut loc datorita acestor lucrari de mantuiala. Dar principalii vinovati suntem NOI pentru ca … EI FAC ASTA CA POT!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.