Unul din cele mai afectate domenii pe timpul pandemiei este turismul. Asociația Națională a Agențiilor de Turism solicită ca alternativă efectuarea unui test covid-19 la întoarcerea în țară, în locul carantinării de 14 zile.
Activitatea agențiilor de turism din România a fost grav afectată în anul 2020 datorită restricțiilor de călătorie impuse la nivel global în contextul pandemiei de COVID-19.
Totuși, în contextul actual, pozitiv pentru țara noastră, al scăderii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus, agențiile de turism se confruntă în continuare cu o situație care le afectează activitatea. Țările în care călătoresc turiștii români în acest moment, puține de altfel, se află pe lista galbenă, crescând numărul solicitărilor de anulare a rezervărilor, se arată într-un comunicat al ANAT.
„Niciun român nu dorește și nu își permite să stea în carantină 14 zile la întoarcerea dintr-o călătorie sau vacanță. Acest aspect generează un nou val de anulări ale pachetelor de servicii de călătorie contractate, restituiri și litigii. Având în vedere cele menționate mai sus și faptul că turiștii care se întorc din aceste țări și stau în carantină nu știu dacă sunt infectați și dacă pot infecta, la rândul lor, alte persoane, propunem abordarea acestei situații prin varianta în care un călător care se întoarce dintr-o țară aflată pe lista galbenă, să aibă ca alternativă la carantinare efectuarea unui test în termen de 3 zile de la întoarcerea în România. Se poate menține măsura de carantinare până la obținerea rezultatului unui test negativ sau se poate introduce posibilitatea efectuării de teste rapide pe aeroport”, subliniază Dumitru Luca, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a trimis, la finele săptămânii trecute, o scrisoare deschisă către Guvernul României, premierului Florin Cîțu, către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, ministrului Claudiu Năsui, respectiv către Ministerul Afacerilor Interne, lui Raed Arafat, Secretar de stat, prin care solicită implementarea acestor măsuri.
De asemenea, ANAT consideră că trebuie revizuită și măsura conform căreia, în cazul în care părinții sunt vaccinați, la întoarcerea dintr-o călătorie într-o țară din lista galbenă, copiii nevaccinați trebuie să rămână în carantină o perioadă de 14 zile.
Lasă un comentariu