Sebastian Bulumac, despre Falcă: „Se află într-o scădere de sprijin din partea populației”

Sebastian Bulumac, despre Falcă: „Se află într-o scădere de sprijin din partea populației”

Sebastian Bulumac le-a mulțumit, astăzi, arădenilor care i-au acordat încrederea la scrutinul de ieri și i-a asigurat că va duce mai departe proiectul său pentru Arad, sub forma unei platforme civice care va avea ca scop reconstrucția municipiului. Cu această ocazie, Sebastian Bulumac i-a invitat pe toți arădenii care cred în proiectele propuse de el să se alăture în următoarele zile acestei inițiative.

Bulumac a subliniat faptul că proiectul propus arădenilor (candidat independent cu susținere politică) s-a dovedit alternativa corectă, dovadă fiind numărul mic de voturi obținute de ceilalți candidați ai partidelor politice sau candidați independenți fără susținere politică. De asemenea, a reafirmat faptul că, în baza procentelor obținute de contra-candidații lui Gheorghe Falcă, s-a demonstrat că printr-un proiect comun al întregii opoziții ar fi fost posibilă câștigarea alegerilor, chiar în contextul derulării acestora într-un singur tur.

Sebastian Bulumac a afirmat că, în pofida câștigării alegerilor de către primarul în exercițiu, acesta se află într-o scădere de sprijin din partea populației, obținând un număr de voturi mult inferior scurtinelor anterioare și că în aproape toate secțiile de vot din centrul orașului Gheorghe Falcă a pierdut alegerile.

Platforma civică ce va fi creată în perioada imediat următoare va monitoriza permanent activitatea administrației publice din Arad și va veni cu soluții proprii la problemele arădenilor.

Sebastian Bulumac le-a mulțumit partenerilor care l-au susținut în acest proiect, în principal PSD care, conform afirmației sale „i-a depășit toate așteptările prin susținerea lor necondiționată și prin dorința lor de reformare și de a promova mulți tineri care l-au susținut în toata aceasta perioadă”.

A fost subliniat faptul că toată campania derulată de echipa sa a fost una transparentă, deschisă, fără atacuri la ceilalți contra-candidați, cu o finanțare transparentă, provenită exclusiv din surse private ale persoanelor fizice din cadrul susținătorilor. De asemenea, întreaga campanie a fost derulată cu voluntari.

Sebastian Bulumac a mulțumit și celor două formațiuni care s-au alăturat proiectului la finalul campaniei: „Mândri că suntem arădeni” și PNȚCD.

La întrebările presei cu privire la înscrierea sa într-un partid politic, Sebastian Bulumac a reafirmat faptul că nu a fost niciodată membru al vreunui partid politic și că inclusiv în perioada următoare va rămâne independent, respectiv își va continua activitatea exclusiv în zona profesională și în cea civică. El a reafirmat la finalul conferinței de presă convingerea că o colaborare între zona civică și cea politică reprezintă repere ale normalității și dialogului, respectiv că va rămâne foarte activ și prezent în viața publică prin intermediul platformei civice pe care o va lansa în curând alături de cei care i s-au alăturat și l-au susținut în această campanie electorală.

  1. Hahahaha, fraierul asta nu a avut mai multe voturi ca PSD, despre ce „succesuri” vorbeste??

    Raspunde
  2. spiracheciociolina 6 iunie, 2016, 8:50 pm

    Ai devenit obraznic bulumacule ,esti in procentele psdului asa ca nu te incorda ,tu in sine nu reprezinti nimic esti perceput pe buna dreptate creatia sotilor Cristea dupa o noapte de chef…

    Raspunde
  3. gunoaiele primarului au napadit cu comentarii si acest site. rusine!!

    Raspunde
  4. Nu vreau sa stiu ce compromisuri a facut domnul Bulumac pentru a fii sustinut de PSD.
    Sunt 100% ca administratia local trebuie schimbata. Dar in nici un caz cu un independent sustinut de PSD. E la mintea cocosului ca acest partid care a instaurat hotia in Romania nu va sustine niciodata un candidat independent fara nimic in schimb.

    Raspunde
  5. chiar eram foarte convins sa-l votez pe acest om pana am vazut sigla PSD si stransul mainii cu M. Fifor, pacat, mare pacat….nu voi pune stampila niciodata pe cineva sustinut sau parte a PSD-ului.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.