Prezent la Bucureşti, Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO, a dat asigurări că Alianţa Nord Atlantică va face „tot ce e necesar, oricât este nevoie” pentru apărarea statelor membre. Acesta s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, acesta a precizat că „situaţia este îngrijorătoare” în Europa de Est, din pricina evenimentelor din Ucraina.
„Acţiunile militare ilegale ale Rusiei în Ucraina au dus la crearea unei situaţii complet noi în Europa iar noi trebuie să ne adaptăm la această situaţie nouă. Acesta este motivul pentru care am hotărât să întărim măsurile de apărare colective, deoarece acesta este scopul NATO, să asigure apărarea colectivă a tuturor aliaţilor”, a precizat Rasmussen, precizând că au fost luate măsuri maritime, aeriene şi terestre.
„Toate măsurile noastre sunt pur defensive. Cu toate acestea, trebuie să ne asigurăm că forţele militare sunt pregătite pentru orice eventualitate şi, evident, acesta este şi un semnal clar pe care îl transmitem potenţialilor agresori şi anume nici să nu se gândească să agreseze un aliat NATO. Vă pot asigura că suntem pregătiţi să apărăm fiecare bucăţică a teritoriului NATO”, a spus Anders Fogh Rasmussen.
Referindu-se la parteneriatul Republica Moldova, secretarul general al NATO a precizat: „Parteneriatul nostru cu Moldova este excelent, după cum ştie toată lumea. Moldova are o politică de neutralitate, de non-alianţă, care este integrată şi în Constituţia Republicii Moldova. Noi respectăm această poziţie a acestui stat, dar am şi construit un parteneriat excelent cu Moldova, care recent a hotărât să participe cu un contingent militar la operaţiunea condusă de NATO din Kosovo. Apreciem acest lucru şi această decizie ajută şi statul Kosovo să-şi îmbunătăţească abilitatea forţelor proprii, de a lucra fără forţe NATO”.
De remarcat, că din cauza crizei din Ucraina statul român a decis să suplimenteze bugetul destinat Apărării. Astfel, până în 2017, acesta se va dubla, potrivit unei declaraţii a premierului Victor Ponta. „Pe baza unei creşteri graduale de 0,2 din PIB, în 2017 vom putea avea acel 2% care e solicitat la nivelul membrilor NATO”, a precizat Victor Ponta, citat de Agerpres.
vai de mama voastra, rugati pe Domnul sa nu isi puna mintea rusii cu armata romana care e rusinea Europei, nu din cauza militarilor, ci a politicienilor corupti care le dau pietre si prastie si dusmanii au arme sofisticate…