Consiliul Judeţean şi Primăria Municipiului au dotat Secția Anestezie-Terapie Intensivă I (ATI) a Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad cu zece monitoare performante esenţiale pentru monitorizarea pacienților aflați în stare critică.
Potrivit unui comunicat, finanțarea primită din partea Consiliului Județean Arad și a Primăriei Municipiului Arad, pentru achiziționarea celor 10 monitoare, se ridică la 140.000 de lei, fiecare instituție contribuind cu câte 70.000 de lei.
”În momentul de față, ATI I are toate cele trei tipuri de monitoare necesare, și mă refer aici la monitorizarea non-invazivă, minim-invazivă și invazivă. Ultimele 10 monitoare primite astăzi, cu sprijin financiar atât din partea Consiliului Județean Arad, cât și din partea Primăriei Municipiului Arad – cărora le mulțumim pe această cale, pot fi folosite pentru monitorizarea pacientului critic atât non-invaziv cât și invaziv. Putem vorbi astfel despre un standard de calitate în ceea ce privește monitorizarea pacientului critic, lucru esențial pentru a obține rezultate în terapia intensivă” a declarat Cristian Nicolescu, medic primar ATI, șef secție ATI I.
„Mulțumim Consiliului Județean și Primăriei Municipiului Arad pentru implicarea în dotarea Secției de Anestezie-Terapie Intensivă I” a precizat ec. Carmen Lucuța, manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.
Directorul medical al SCJU Arad, dr. Corina Crișan s-a referit la siguranța pacientului în ceea ce privește dotarea : ”Sunt mai mult decât binevenite aceste monitoare. Siguranța și grija pentru pacient presupune nu numai personal medical instruit dar și echipamente care să asigure monitorizarea permanentă a funcțiilor vitale, fiecărui pacient care ajunge în secția ATI I”.
Lasă un comentariu