Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți. Campanie derulată de polițiștii arădeni în toate gările din județ

Selfie-ul pe tren nu ia like-uri, ia vieți. Campanie derulată de polițiștii arădeni în toate gările din județ

Poliția Română a inițiat o campanie de prevenire a accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare.

În perioada iulie 2020 – ianuarie 2021, Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, desfășoară o campanie la nivel national, pentru prevenirea accidentelor produse prin electrocutare în sectorul transporturilor feroviare. Campania își propune  conștientizarea populaţiei cu privire la riscurile determinate de nerespectarea regulilor și normelor de conduită în incinta stațiilor de CcaleF, triaje și zonele adiacente.

În vederea prevenirii acestor accidente, cauzate de necunoașterea sau ignorarea  pericolului reprezentat de apropierea de rețeaua de înaltă tensiune, polițiștii din cadrul Inspectoratului de poliție Județean Arad – Compartimentul de Analiză și Prevenirea Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Județean Poliție Transporturi Arad și ai Postului de Poliție Transporturi Feroviare Curtici au desfășurat o activitate preventivă  în zona gării din orașul Curtici. Cu această ocazie polițiștii au dialogat mai ales cu persoanele tinere, care au fost informate despre particularitățile rețelei electrice de înaltă tensiune și  pericolul electrocutării la care se expun din  dorința de a se fotografia într-o ipostază inedită.

Activitățile de prevenire vor continua pe tot parcursul anului, în toate gările din județ.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.