Semnal de alarmă din partea Societății Naționale de Medicina Familiei cu privire la campania de vaccinare

Semnal de alarmă din partea Societății Naționale de Medicina Familiei cu privire la campania de vaccinare

Asociația „Societatea Națională de Medicina Familiei/Medicină Generală” (ASNMF/MG) își manifestă preocuparea față de încetinirea campaniei de vaccinare anti COVID-19 și revine cu propuneri care ar putea să relanseze această campanie.

În acest sens, ASNMF/MG a transmis o adresă ministrului Sănătății în care arată că se impun de urgență câteva soluții:

„1. Demararea unei campanii de informare națională în parteneriat cu organizațiile profesionale, care să se adreseze specific îndepărtării temerilor populației legate de reacțiile adverse. 

2. Măsuri de facilitare a activităților desfășurate în cabinetele medicilor de familie prin:

a. Cumularea contractelor de vaccinare prin desființarea contractului cu casele de asigurări de sănătate și introducerea serviciilor  de vaccinare anti COVID-19 în cadrul contractelor semnate cu direcțiile de sănătate publică în cadrul PNI; în acest fel ar crește semnificativ numărul de medici vaccinatori și pentru vaccinurile împotriva COVID-19;

b. Plata la timp a sumelor datorate pentru serviciile de vaccinare (anti COVID-19, PNI, antigripală).

Aceste propuneri au la bază:

Constatarea că, în ultima perioadă, există o reticență importantă din partea populației la vaccinare, care are ca substrat principal teama de efecte adverse, atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. 

Pe fondul reducerii numărului de cazuri, dar și al introducerii unor măsuri de relaxare, dorim să atragem atenția că percepția populației în ceea ce privește consecințele bolii COVID-19 este puternic distorsionată.  Practic, mulți pacienți, inclusiv cei care fac parte din grupele prioritare, apreciază că efectele adverse ale vaccinării pe termen scurt sau cele pe termen lung sunt mult mai importante decât povara bolii.  

Refuzul sistematic al pacienților de a accepta vaccinarea, precum și opțiunea pacienților pentru centrele de vaccinare, în special pentru cele care oferă și alte facilități, a determinat și în rândul colegilor noștri o complianță diminuată la a contracta serviciile de vaccinare în cabinetele noastre. Această complianță scăzută a fost accentuată de faptul că s-a „inventat” un alt contract pentru servicii de vaccinare împotriva COVID-19 pe lângă cel existent deja în cadrul PNI, care include și vaccinarea dintr-o altă campanie aproape la fel de importantă, cea antigripală, fapt care a dus la accentuarea birocrației în cabinetele medicilor de familie. 

În plus, atât serviciile de vaccinare contractate prin direcțiile de sănătate publică în cadrul Programului Național de Imunizare, cât și cele contractate prin casele de asigurări de sănătate pentru COVID-19, prezintă întârzieri nejustificate la plată, care sunt diferite de la un județ la altul, întârzieri existând și la plata personalului care lucrează în centrele de vaccinare anti COVID-19. 

În concluzie, propunem depolitizarea campaniei de vaccinare și implicarea organizațiilor profesionale, concomitent cu debirocratizarea activității de vaccinare în cabinetele MF și achitarea tuturor obligațiilor financiare restante în conformitate cu prevederile legale în vigoare.”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.