Semnul care PREVESTEȘTE MOARTEA, descoperit de cercetători

Semnul care PREVESTEȘTE MOARTEA, descoperit de cercetători

Gata, de-acum vom şti cu uşurinţă când mai avem doar câţiva ani de trăit. Putem să ne dăm seama şi singuri, fără a mai apela la un consult medical.

Persoanele vârstnice incapabile să identifice mirosuri simple prezintă un risc crescut de mortalitate, potrivit unui studiu efectuat de oamenii de știință de la Universitatea din Chicago, publicat în revista americană Plos One.

Ansomia, termenul medical care desemnează pierderea sau reducerea semnificativă a mirosului, este un indicator de deces mai important decât boli precum cele cardiovasculare, pulmonare sau cancerul, explică cercetătorii.

Persoanele în vârstă care îşi pierd mirosul nu ar mai avea de trăit decât cinci ani, potrivit studiului.

Oamenii de ştiinţă au monitorizat 3.000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 57 şi 85 de ani, cărora li s-a cerut să miroase mentă, pește, portocale, trandafiri şi piele. Dintre acestea, peste un sfert (39%) nu au reușit să distingă mirosurile, iar în următorii cinci ani, 12,5% dintre participanţi muriseră.

Specialiştii nu pot, însă, explica legătura între miros şi durata vieţii.

„Pierderea mirosului nu cauzează moartea, însă este un vestitor, un sistem de avertizare timpuriu care arată că ceva nu este în regulă, că vătămarea s-a produs”, a explicat dr. Jayant Pinto, coordonatorul cercetării.

Foto: wallpaperscraft.com

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.