Senatorii AU DECIS instituirea Zilei Funcţionarului Public

Senatorii AU DECIS instituirea Zilei Funcţionarului Public

Pentru îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici, în particular, senatorii au adoptat luni un proiect de lege prin care se instituie pe 23 iunie – Ziua Funcţionarului Public.

Proiectul iniţiat de un grup de deputaţi şi senatori PSD prevede că instituirea unei zile a funcţionarului public român va duce la servicii de calitate oferite de funcționarii publici din România, precum și la o creștere a încrederii cetățenilor în profesionalismul și integritatea acestei categorii profesionale.

„Practica recunoaşterii meritelor unor anumite categorii profesionale din România în bunul mers al societăţii nu este nouă. După Revoluţie, au fost instituite zile specifice, din calendar, pentru celebrarea activităţii deosebite a pompierilor ( 13 septembrie), a inginerilor (14 septembrie) şi a învăţătorilor (5 iunie). (…) Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanţa activităţii acestei categorii profesionale şi acordarea de premii, distincţii, medalii, titluri onorofice cu valoare simbolică, funcţionarii publici vor fi motivaţi să ofere servicii de calitate, cetăţenilor, care îşi vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea şi eficienţa serviciilor publice”, se arată în document.

Potrivit proiectului, Ziua Funcţionarului public poate fi marcată de către autorităţile şi instituţiile publice prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative, iar agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile şi instituţiile cu acelaşi specific din România pot acorda, cu prilejul acestei zile, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice funcţionarilor publici, „pentru merite deosebite”.

Decizia Senatului a fost luată cu 58 de voturi „pentru”, 3 abţineri, 25 de voturi „împotrivă”.

Senatul este prima cameră sesizată în acest sens.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.