Senatorul Constantin Traian Igaș a preluat problema cu care i s-a adresat primarul comunei Frumușeni, Reginald Andronic, în ceea ce privește implementarea unui proiect pe fonduri europene pentru modernizarea a două drumuri agricole.
„Primarul și viceprimarul comunei Frumușeni mi s-au adresat cu o problemă care afectează bunul mers al dezvoltării localității și pierderea de bani europeni din cauza birocrației. Ei mi-au cerut sprijinul pentru deblocarea situației apărute în derularea proiectului «Modernizarea drumurilor agricole de exploatație în comuna Frumușeni, județul Arad», proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale”, declară senatorul Constantin Traian Igaș.
Blocajul a apărut în momentul în care autoritatea locală a solicitat eliberarea avizului CNTEE Transelectrica pentru implementarea proiectului declarat câștigător. Transelectrica SA a dat un aviz nefavorabil pe motivul disfuncționalităților rețelei de transport a energiei electrice. Compania impune autorității locale să remedieze prin fonduri proprii acele disfuncționalități. Costurile generate de o astfel de lucrare se ridică la peste 150.000 lei și scot din perioada de implementare întregul proiect de reabilitare a celor două drumuri de exploatare.
„Cu toate că rețeaua de transport a energiei electrice este de importanță națională, o companie nu este mai presus de statul român și trebuie să avem în vedere faptul că acele drumuri de exploatație există pe acel amplasament din anii 1950. Motiv pentru care l-am interpelat pe ministrul economiei și pe ministrul energiei. Le-am solicitat un punct de vedere atât pentru cazul localității Frumușeni cât și în ceea ce privește necesitatea flexibilizării legislației astfel încât să facilităm procedurile de atragere a banilor europeni”, este de părere senatorul arădean, Constantin Traian Igaș.
Lasă un comentariu