Senatorul Constantin Traian Igaș şi-a prezentat bilanţul la sfârșit de sesiune parlamentară

Senatorul Constantin Traian Igaș şi-a prezentat bilanţul la sfârșit de sesiune parlamentară

Senatorul Constantin Traian Igaș a prezentat, astăzi, bilanțul activității sale parlamentare. Senatorul arădean a ales să dea raportul într-un mod inedit, cu ajutorul unei prezentări în imagini, împreună cu echipa sa de la cele două birouri parlamentare (Arad și Pecica). „Prin această prezentare am vrut să expun întreaga mea activitate, atât cea parlamentară cât și cea din colegiul pe care îl reprezint. În general activitatea unui parlamentar este destul de puțin cunoscută, motiv pentru care am optat pentru o astfel de abordare”, a declarat senatorul arădean.

Parlamentarul a inițiat 34 propuneri legislative, 54 întrebări, 48 interpelări (din care 12 adresate premierului) şi 16 declarații politice. De asemenea, a avut 46 luări de cuvânt și a semnat cele 3 moțiuni ale PNL. „Demersurile mele au avut la bază audiențele de la cele două cabinete dar și probleme preluate de la cetățeni în urma deplasărilor în colegiu”, a afirmat Igaș.

Senatorul Constantin Traian Igaș este președintele Comisiei UNESCO, membru al Comisiei de apărare din Senatul României, secretar al Comisiei Schengen și membru al Grupului parlamentar al PNL, având o bogată activitate parlamentară. Printre reușitele demersurilor inițiate amintim: transferarea unor mașini din parcul auto al Senatului către Primăriile Bârsa, Frumușeni, Șeitin, deblocarea comercializării produselor agricole, sprijinirea traducătorilor și nădlăcanilor care nu și-au primit încă banii aferenți exproprierilor, susținerea agenților economici prin solicitarea adresată ANAF de a stopa abuzurilor, sprijinirea autorităților locale pentru continuarea cadastrării gratuite, inițierea unui amendament la Codul silvic pentru protejarea monumentelor naționale, evidențierea abuzurilor CNADNR asupra șoferilor.

Activitatea senatorului în colegiul în care a fost ales este la fel de intensă, având numeroase audiențe la cele două birouri parlamentare din județ. Dintre problemele pentru care cetățenii i-au solicitat sprijin amintim: ajutor umanitar, locuință socială, clarificări privind dosarul de pensie, loc de muncă etc. Parlamentarul arădean a ales să vină în sprijinul cetățenilor și în mediul virtual, prin intermediul conturilor de socializare oficiale (Constantin Traian Igaș – pagină și cont personal), ale celor trei cabinete (Cabinet Curtici Igaș Traian, Cabinet Lipova Igaș Traian, Cabinet Pecica Traian Igaș) și pagina de audiențe (Audiențe senator Igaș Traian).

„În această perioadă îmi voi continua activitatea în teritoriu, derulând câteva acțiuni pe care le desfășor an de an cu sprijinul și implicarea primarilor din localitățile colegiului meu. Marți, 14 iulie, voi dona sânge pentru a 14-a oară, de data aceasta alături de comunitatea din Felnac și primarul Nicolae Selegean, cu implicarea echipei de la Centrul de Transfuzii condus de doctorul Laura Păcurariu. Miercuri, 22 iulie, vom merge cu bicicletele de la Pecica la Mănăstirea Bezdin. Ni se vor alătura primarul și viceprimarul orașului Pecica, consilierul județean Mircea Onea, primarul Cheșa Ilie, preotul Budeanu Teodor, consilieri județeni, tineri și doritori. Anul acesta îmi doresc să particip cu un stand al senatorului la Parada Clătitelor de la Moneasa, unde voi prepara personal mult îndrăgitele clătite. În 14 august, împreună cu Asociaţia Nautică «Port Arthur», continuăm și anul acesta expediția pe Mureș, «Prietenii Mureşului»”, dezvăluie senatorul Constantin Traian Igaș.

 

  1. Băăăă a ieșit costelo cu pupezele în presă, într-un clasament al celor mai slabi miniștri ești leader costeli, ca senator te bați cu perlisu pentru locul 1.

    Raspunde
  2. Un om muncitor si un politician de succes! Bravo! Tot respectul!

    Raspunde
  3. Papagalul de serviciu 9 iulie, 2015, 11:00 pm

    Seful meu imi cere mereu sa injur si mereu o fac,dar acu mie rusine de domnisoarele !

    Raspunde
  4. Este de apreciat faptul ca cineva care are mandat de la noi sa vina la raport ! Bravo,asa ii vreau pe toti !

    Raspunde
  5. Politica in echipa ! Nu este deloc rau !

    Raspunde
  6. felicitari. unde sunt raportele lui Cristina, MRU, Pistru, Maduta, Caprar, Boghicevici, Scheau?? sau nu au ce spune?

    Raspunde
  7. Si femeile trebuie sa fie promovate in politica deoarece sunt mai perseverente ! Felicitari celor care fac acest lucru

    Raspunde
  8. aradean adevarat 10 iulie, 2015, 11:24 am

    n-as vrea sa fiu obscen, dar s-o comiti chiar in grup?

    Raspunde
  9. Munca de echipa. Tot respectul!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.