Senatorul Constantin Traian Igaş, solicitat să intervină în favoarea cadrelor didactice

Senatorul Constantin Traian Igaş, solicitat să intervină în favoarea cadrelor didactice

Mai multe cadre didactice din judeţul şi municipiul Arad i-au prezentat senatorului Constantin Traian Igaş o propunere de modificare a Ordinului nr. 5553 din 7 octombrie 2011 referitor la problema echivalării pe baza Sistemulului European de Credite Transferabile a învățământului universitar de scurtă durată, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durată de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licență, pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar.

Am înaintat ministrului Educației și Cercetării Științifice propunerea cadrelor didactice de modificare a actului normativ pentru că am considerat că nu este normal ca oameni cu peste 30 de ani de experiență în învățământ să treacă la încadrarea de necalificați. Sprijinul mi-a fost solicitat din partea celor care au primit decizia de trecere la statutul de necalificați, neavând atestatul de echivalare. Acești profesori riscă să nu mai poată ocupa, cu statut de cadru didactic calificat, posturi didactice/catedre în învățământul preuniversitar, deși au o vechime respectabilă, a declarat senatorul arădean.

Deși Ordinul nr. 5553 a fost emis în octombrie 2011, există mai multe cazuri de profesori care au fost anunțați numai în anul 2014 de prevederile și obligațiile ce decurg de aici pentru cadrele didactice, absolvenți ai colegiului cu durata de 3 ani sau ai institutului pedagogic cu durata de 3 ani. Dată fiind înștiințarea târzie, sunt cazuri de cadre didactice care nu au reușit să acumuleze cele 90 de credite stipulate în ordin decât parțial. Propunerea acestora este de a prelungi punerea în aplicare a actului normativ până în octombrie 2016, pentru cazurile care fac dovada neîndeplinirii cerințelor din motive obiective (lipsa înștiințării din partea instituțiilor). De aceea solicitarea lor este de a găsi o modalitate de anulare a deciziilor de trecere la statutul de necalificat până la remedierea situației.

Altă propunere face referire la scoaterea de sub incidența ordinului a profesorilor care mai au doar 4 – 5 ani până la pensionare și care nu au reușit să acumuleze decât parțial numărul de credite. De asemenea, solicită eliberarea automată a unui atestat de licență în locul celui de echivalare pentru cadrele didactice care se încadrează la o vechime mai mare de 30 de ani.

Având în vedere faptul că este o profesie care nu se construiește din cuvinte ci cu multă implicare, devotament și necesită mult timp, i-am solicitat ministului Educației să analizeze posibilitatea modificării ordinului mai sus menționat astfel încât sistemul de învățământ să nu sufere de pe urma pierderii unor profesioniști devotați generațiilor pe care le-au format și le formează, este de părere senatorul Constantin Traian Igaș.

  1. Felicitări! Ne mândrim cu dumneavoastră!

    Raspunde
    • Bă țucalarule ești penibil și slinos, pune poza branconierului in locul ăleia cu odiosu și pupă-l în frunte când e cu capu-n sobă.

      Raspunde
      • Apreciez pe oricine actioneaza cu gandul bun si fara alte interese! Ar trebui sa te bucuri ca in marea asta de parlamentari mai dai si de unul care nu vrea numai voturi si popularitate!

        Raspunde
  2. sa ne faci publice cadrrele didactice care au solicitat sprijinul tau.mincinosule.tu ai votat taiera salariului la profesori.

    Raspunde
  3. De ce sa faca publica lista persoanelor care vin in audienta? ca sa stiti voi pesedeilor sa ii dati afara din invatamant? ca sub voi, pana si fochistul este supravegheat cu camera video ca sa poata fi dat afara si inlocuit cu un pesedist!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.