Senatorul Mihai Fifor şi deputatul Dorel Căprar au dat astăzi curs solicitării venite din partea primarului Aradului, Gheorghe Falcă, de a media o întâlnire cu reprezentanţii Guvernului, pentru a găsi soluţii cu privire la situaţia CET-ului.
„Atât eu cât şi colegul meu, deputatul Dorel Căprar, am lăsat deoparte adversităţile politice pentru a încerca să ajutăm la o problemă spinoasă a administraţiei locale, care îi poate afecta grav pe arădeni. Prin atribuţiile pe care le avem, sprijinim administraţia locală să găsească soluţii pentru ca arădenii să nu rămână în luna ianuarie fără apă caldă şi căldură. Împreună cu domnul primar Falcă, am discutat cu ministrul de finanţe Anca Dana Dragu pe marginea situaţiei de la CET. După această întâlnire, am discutat aceeaşi problemă cu Sirma Caraman, secretar de stat din Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ulterior am vorbit şi cu domnul viceprim-ministru Vasile Dâncu, titularul portofoliului. Domnul Primar Falcă a prezentat situaţia de la CET, în încercarea de a obţine un sprijin guvernamental pentru plata arieratelor, dar nu a rezultat destul de clar dacă Aradul înregistrează arierate şi poate beneficia de sprijin. Considerăm că problema a rămas deschisă. Aşteptăm, alături de membrii Guvernului, ca primarul Gheorghe Falcă şi Primăria Arad să prezinte documentaţia necesară în viitorul apropiat” a declarat senatorul Mihai Fifor.
„Vom media orice discuţie viitoare pentru a rezolva această problemă importantă pentru arădeni, de îndată ce administraţia locală va avea documentaţia pregătită. Astăzi am făcut administraţie, nu politică şi vom oferi sprijinul nostru, în conformitate cu atribuţiile pe care le avem, ori de câte ori ni se va solicita acest lucru”, a declarat deputatul PSD Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad.
Lasă un comentariu