Senatorul liberal Ioan Cristina condamnă faptul că, la aproape 1 an de la mitingul din 10 august, românii nu au aflat cine sunt responsabili pentru reprimarea protestului Diasporei.
„Declinarea dosarului 10 august de către Parchetul General și transmiterea sa către DIICOT riscă să ne aducă în situația în care acest dosar va avea soarta dosarului Mineriadei și al Revoluției”, atrage atenţia senatorul arădean.
Potrivit acestuia, este îngrijorător faptul că încă nu a fost finalizat rechizitoriul și nu există nici un responsabil politic pentru gazarea a sute de români care au manifestat pașnic. Mai mult, susţine Ioan Cristina, coordonatori ai jandarmilor direct implicați în protestul de pe 10 august fie au fost menținuți în aceleași poziții de răspundere, fie au fost promovați.
„Consider că avem de-a face cu o mușamalizare a faptelor și că aflarea adevărului este tergiversată. De aceea, consider că dosarul vizând protestul din 10 august trebuie finalizat și vinovații trimiși în fața instanțelor de judecată”, a declarat Ioan Cristina.
Partidul Național Liberal a solicitat în repetate rânduri demisia tuturor celor vizați în dosar.
Lasă un comentariu