Medicul arădean Adrian Wiener își menține preocuparea pentru sănătate și din poziția de parlamentar. Senatorul USR a depus o interpelare adresată Ministerului Sănătății în care reiterează promisiunile neonorate față de medici de către guvernarea PSD-ALDE și solicită măsuri clare pentru susținerea actului medical în cabinetele medicilor de familie.
Piatra de temelie a sistemului de sănătate din România și garanția asistenței medicale integrate a pacientului, așa cum definește senatorul Wiener medicina de familie, este sub-finanțată de actuala coaliție PSD-ALDE. „În Programul de Guvernare 2017-2020, PSD-ALDE își asumă «asigurarea dotării minime a cabinetelor medicilor de familii și includerea acestora în programe de formare profesională, astfel încât să eliminăm fenomenul prin care foarte multi pacienţi aglomerează inutil secţiile de primiri urgenţe, când de fapt au afecţiuni minore». Asistența Medicală Primară, în care este inclusă și medicina de familie, beneficiază de mai puțin de 6% din banii FNUASS, în timp ce media europeană este dublă: 10-14% din bugetele sănătății”, afirmă Adrian Wiener (foto).
Medicul arădean aduce ca argumente în favoarea sa numeroase documente: Strategia Națională de Sănătate 2014-2020, Planul Multianual Integrat de Promovare a Sănătății și Educației pentru Sănătate (PMPISES), precum și recomandările Băncii Mondiale din Analiza funcțională a României, sectorul sanitar (2011). Wiener atrage atenția ministrului sănătății, Florian Bodog, că nu a există vreo creștere a finanțării Centrelor de Permanență din 2008 încoace dar și că Legea Bugetului pe 2017 prevedea o creștere a bugetului destinat Medicinei de Familie din Bugetul CNAS cu 8,63%, lucru ce nu s-a întâmplat!
„Nu vedem vreo creștere nici în valoarea minim garantată a punctului, per capita sau per serviciu, și nici în tariful orar pentru garda în Centrele de Permanență. Ce se întâmplă cu acea creștere de 8,63%, bani destinați medicilor de familie? Doresc să văd un program sau un proiect concret pentru dotarea minimală a acestor cabinete, pentru creșterea calității actului medical în cele din urmă!”, mai precizează Adrian Wiener, senator USR.
Lasă un comentariu