Sergiu Bîlcea: Acum este momentul să clădim mai departe

Sergiu Bîlcea: Acum este momentul să clădim mai departe

A crescut lângă stadionul UTA, a jucat la pitici şi juniori acolo. Pasiunea a rămas iar peste ani Sergiu Bîlcea, ajuns în administraţia locală, este unul dintre susţinătorii echipei.

„UTA înseamnă Arad, este un brand al oraşului, face parte din istoria noastră. Sunt generaţii întregi de arădeni care au crescut cu acest simbol, sunt şi eu unul dintre ei. Prea mult timp poate, noi utiştii am trăit din amintiri, fie ele şi amintiri frumoase. Acum avem un proiect clar, care a început cu câţiva ani în urmă şi care se dovedeşte de succes”, a spus Bîlcea.

Într-un moment în care fotbalul românesc suferă de subfinanţare şi de lipsa bazelor sportive, UTA a avut un parcurs diferit. Aici administraţia a investit în fotbal. „Vorbim în primul rând despre stadionul nou. Cu toate întârzierile şi cu toate micile probleme care au rămas, suntem cred singurul oraş din România care a construit un stadion de fotbal prin efort propriu. Pentru un proiect serios, este un punct de sprijin. Abia aştept să se umple acest stadion, când condiţiile sanitare vor permite. Va fi şi momentul în care comunitatea se va aduna mai mult în jurul echipei”, spune acesta.

Investiţii majore s-au făcut şi în finanţarea echipei. În 2016, s-au investit 1 594 202 euro, în 2017, 1 097 308 euro, în 2018, 1 490 683 euro iar în 2019, 1 511 387 euro. Astfel, administraţia locală a finanţat echipa în proporţie de 80-90%. „Cu finanţarea asigurată, s-a putut clădi un proiect serios. Mai departe, este meritul celor care au asigurat managementul sportiv, dar fără finanţare acest proiect nu exista. Acum este momentul să clădim mai departe, să ajutăm acest proiect, să găsim soluţii pentru a continua finanţarea echipe. În acest moment, nu putem abandona proiectul UTA. Ca parlamentar şi ca preşedinte PNL Municipiul Arad, voi rămâne aproape de acest proiect, de echipă şi de suporteri”, a încheiat Sergiu Bîlcea.

Comandat de PNL Arad, cod mandatar 11200025

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.