Sergiu Bîlcea: „Le cer parlamentarilor să repare Legea achiziţiilor publice”

Sergiu Bîlcea: „Le cer parlamentarilor să repare Legea achiziţiilor publice”

Sergiu Bîlcea, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad, face un apel parlamentarilor arădeni pentru a interveni într-un domeniu delicat şi important: Legea achiziţiilor publice, cu scopul de a reduce sau armoniza termenele pe care actuala formă a legii le impune.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean subliniază că majoritatea parlamentarilor care reprezintă Aradul a avut o activitate în administraţia publică şi cunoaşte mecanismele de funcţionare ale acesteia. „Şapte din cei zece parlamentari arădeni au ocupat, anterior, o funcţie aleasă în administraţia locală. Legea achiziţiilor publice, în forma sa actuală, blochează activitatea administraţiilor locale. Deci, domniile lor cunosc nevoia ca achiziţiile publice să se facă în timp optim. Ştiu că legiuitorul a găsit această formulă pentru a elimina suspiciunile dar legea, în actuala sa formă, în loc să fie folositoare, dăunează administraţiilor locale. Cred că parlamentarii pot găsi soluţii pentru îmbunătăţirea ei”, a precizat Sergiu Bîlcea, care are în vedere inclusiv o dezbatere între parlamentari şi reprezentanţii administraţiei publice locale arădene, pe această temă.

„Este o solicitare necesară şi pertinentă, pentru o mai bună funcţionare a administraţiei publice, fie ea locală sau centrală. Actualul format al legii, prin procedurile pe care le are, îngreunează munca aparatului de specialitate. Trebuie găsită o formulă mai accesibilă, care să evite unele blocaje sau tergiversări în domeniul achiziţiilor publice. Uneori, modul anevoios prin care trebuie să se facă achiziţiile publice poate duce la ieşirea din termen a depunerii unor proiecte, finanţabile fie din fonduri guvernamentale, fie europene. Administraţia locală riscă să nu poată accesa aceşti bani, iar cei care pierd, în final, sunt cetăţenii. Legea, oricare ar fi ea, trebuie să funcţionze pentru cetăţean, nu împotriva lor. În consecinţă, calea normală, constituţională, este de a face un apel parlamentarilor, pentru a reanaliza această lege, a-i aduce îmbunătăţiri şi de a optimiza derularea achiziţiilor publice”, a afirmat Sergiu Bîlcea.

  1. Si care e de fapt problema?

    Raspunde
  2. Popa șapcă 4 mai, 2017, 8:12 am

    Ăsta e dus rău, a uitat orice formă de politețe de când s-a ajuns. Alooo domnu totul este trecător , sau n-ai auzit asta. ….

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.