Sergiu Bîlcea: PSD şi Dăncilă nu sunt soluţii pentru România

Sergiu Bîlcea: PSD şi Dăncilă nu sunt soluţii pentru România

Desemnarea premierului Viorica Dăncilă ca și candidat al PSD la Preşedinţia României, arată că acest partid nu are soluţii viabile pentru ţară, consideră Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizației Municipale PNL Arad.

„Tot ce poate să propună PSD în acest moment este doamna Dăncilă: un prim ministru slab, care a ajuns la putere pentru a servi interesele condamnatului Liviu Dragnea. Doamna Dăncilă a guvernat greşit, fără să susţină mari proiecte de infrastructură, fără să susţină investiţiile în general. Am avut o guvernare iresponsabilă, dezinteresată de marile teme ale societăţii – dezvoltare, educaţie, sănătate – preocupată în schimb să oprească lupta împotriva corupţiei, să protejeze penalii”, a spus Sergiu Bîlcea.

Potrivit liderului liberal arădean, Dăncilă „conduce un Guvern care a lovit grav Aradul, prin decizii care au luat zeci de milioane de euro de la proiectele de dezvoltare, care ia banii munciţi aici să îi ducă acolo unde are interesul PSD. Din fericire, există o alternativă clară la PSD şi Dăncilă, preşedintele Klaus Iohannis. În ultimii ani, acesta a fost garantul libertăţii justiţiei şi al parcursului european al României. Românii au de ales între două alternative clar definite şi sunt convins că vor alege bine!”

  1. Serios !!! Dar nici voi NU santeti soluti pentru Arad !!!

    Raspunde
  2. Uite cine vorbeste! Pana erai la Pnl tot voiai sa-l dai jos pe domnul Falca acum te-ai sucit??? Interesul…!!!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.