Mai multe articole din rubrica "" ↑

Sfintele Paști la românii din Ungaria (GALERIE FOTO)

Sfintele Paști la românii din Ungaria (GALERIE FOTO)

Învierea Domnului reprezintă un prilej bucurie și comuniune pentru românii ortodocși din Ungaria. Cu prilejul sărbătorii Pascale, consulul general al Romaniei la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, a fost prezent alături de etnicii români din circumpscripția consulară arondată la mai multe manifestări religioase.

În data de 8 mai, de la miezul nopții, consulul general Florin Vasiloni a luat lumină și a asistat la slujba Învierii, desfăşurată la Biserica Ortodoxă Română din localitatea Micherechi, oficiată de pr.paroh Ioan Bun, în prezența a sute de credincioși.

În prima zi a sărbătorii pascale, consulul general Florin Vasiloni a luat parte la Sfânta Liturghie, oficiată la Catedrala episcopală “Sf. Nicolae” din Gyula. Ceremonia religioasă a fost săvârşită de către preoţii de la centrul eparhial. La serviciile religioase au participat  sute de credincioși, printre care amintim pe Maria Gurzau Czegledi, directorul Liceului “Nicolae Balcescu” din Gyula, Ion Budai, fost directorul al institutiei, Eva Iova, redactorul-șef al “Foii Românești“ ș.a. După terminarea slujbei un grup de elevi de la Liceul „Nicolae  Bălcescu” din Gyula, instruiţi de prof.  Eva Pătcaş Sabău, au interpretat cântece, poezii şi rugăciuni pascale.

La incheierea serviciului religios, Consulatul General al României la Gyula, a sprijinit organizarea unei recepții, la care au participat  reprezentanţi ai etnicilor români din Ungaria.

În aceeași zi, la orele 14, consulul general Florin Vasiloni, a participat la slujba vecerniei pascale, desfăşurată în biserica romano-catolică de la Șercad (Sarkad). Ceremonia religioasă a fost oficiată de către preoți centrul eparhial al EORU.  În oraşul Sarkad nu funcţionează biserică ortodoxă română. La iniţiativa autoguvernării române din oraş, condusă de Ioan Tat, slujba vecerniei  pascale se desfăşoară in fiecare an,  în biserica romano–catolică din localitate. La acest eveniment au participat printre alții viceprimarul oraşului Șercad, Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Margareta Tat, primarul localității Micherechi, Delia Kovacs, redactor-șef al publicașiei ”Cronica”, ș.a. Toți cei prezenți au fost invitați la o agapă comună, oferită din partea Autoguvernării Românești Locale din Șercad.

În preajma sărbătorii Paştilor, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a depus o coroană de flori şi s-a recules, la statuia ridicată la Veszprem, în memoria sportivului român Marian Cozma, asasinat în data de 7 februarie 2009. Acesta a decedat la vârsta de 26 ani. A fost component de bază a echipei naţionale de handbal al României şi al echipei ungare Veszprem. În trecut a evoluat pentru HC Dinamo Bucureşti.

În memoria sa, a fost ridicată o statuie care cuprinde bustul sportivului român, cu o înălţime de peste 3  metri înălţime, în vecinătatea Sălii de sport „Veszprem Arena” din Veszprem, dezvelită la data de 6 februarie 2010, operă a sculptorului ungar Mihaly Gabor si il infatiseaza pe Cozma in momentul in care aruncă cu mingea la poarta. Mihaly Gabor, autorul monumentului, este unul dintre cei mai importanti artisti plastici din Ungaria, lucrarile sale putand fi admirate la Muzeul Olimpic de la Lausanne, la stadionul Puskas Ferenc sau la circuitorul de Formula 1 de la Hungaroring.

De remarcat faptul că în momentul prezenţei diplomatului român la statuia sportivului român, peste 20 de lumânări erau aprinse de către fanii din Veszprem ai echipei locale de handbal, fapt ce demonstrează că acest sportiv a fost foarte apreciat.

Loading...
Cuvinte cheie

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.