Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. De ce nu e bine să te cerţi în această zi!

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. De ce nu e bine să te cerţi în această zi!

Biserica Ortodoxă prăznuiește în data de 21 mai Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. Sărbătoarea are o puternică legătură cu puterea Sfintei Cruci, simbolul Biruinţei în religia creştină. Anul acesta, creștinii ortodocși, sărbătoresc, tot în această zi și Înălțarea Domnului, prilej cu care se vopsesc ouă. Sărbătoarea este cunoscuta în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi creștinii se salută cu „Hristos S-a Înălțat!” și „Adevărat S-a Înălțat!”

Pentru această zi există câteva tradiţii şi obiceiuri de care trebuie să ținem cont.

Pentru ca voia bună să se adune în familie, trebuie ca în această zi, să aducem în casă măcar trei fire de bujori îmbobociţi.

De asemenea, pentru sănătate, unul dintre membrii familiei, este bine să ducă la biserică bujori, flori de lămâiţă, pâine şi dulciuri, preparate în casă.

Pentru ca sporul să se adune într-o familie, gospodarul trebuie să noteze seria fiecărei bancnote cheltuite în fiecare zi. Se spune că, astfel, banul rămâne în casă şi nu se înstrăinează.

Ziua praznicului este importantă şi pentru păstori: ei îşi aleg baciul și stabilesc locul unde vor poposi stânele pe timpul verii. Păstorii îşi aleg în ziua de Ispas paznicii care trebuie să le păzească turmele când sunt la păşune.

În această zi, păstorii aprind un foc, numit Focul Viu. Împreună cu oile, păstorii stau în preajma acestui foc. În popor există convingerea că acest ritual, împlinit din generaţie în generaţie, are un rol protector împotriva pagubei şi a bolilor în intervalul petrecut cu toţii la stână.

Cumpăraţi o iconiţă, cât de modestă, care-i reprezintă pe Sfinţii prăznuiţi astăzi, susţin duhovnicii. Aceasta vă apără de pagubă, de duşmanii neştiuţi şi vă împlineşte o grabnică dorinţă, oricând le cereţi ajutorul.

În ziua praznicului nu este bine să divorţezi sau să renunţi la o prietenie pentru că toată viaţa vei avea o pierdere pe plan financiar sau sentimental.

Totodată, nu este bine să dai păsărilor cerului pâine, pentru că risipeşti sporului casei.

În acelaşi timp, nu trebuie să strici cuibul păsărilor care au pui, oricât de zgomotoase ar fi acestea, pentru că în familie vor fi necazuri tot anul.

În ziua praznicului podgorenii nu trebuie să muncească la câmp: dacă nu se respectă tradiţia, recolta de struguri va fi stricată de grauri.

Foto: creștin-ortodox.ro

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.