Simona Halep NEMULȚUMITĂ ÎN MIEZ DE NOAPTE la Australian Open. Reacția ei A FĂCUT ÎNCONJURUL LUMII!

Simona Halep NEMULȚUMITĂ ÎN MIEZ DE NOAPTE la Australian Open. Reacția ei A FĂCUT ÎNCONJURUL LUMII!

Românca Simona Halep, una dintre cele mai importante jucătoare din circuitul WTA, a ținut prima pagină a ziarelor internaționale după ce a făcut o declarație revoltătoare la adresa organizatorilor turneului de Grand Slam.

Tenismena s-a referit la programarea unui meci al fetelor la miezul nopţii, aşa cum a fost cazul partidei pe care a susţinut-o în turul secund de la Australian Open cu Jarmila Gajdosova.

Presa internaţională a relatat, după succesul din turul secund al turneului, că Simona Halep și-ar fi manifestat nemulțumirea cu privire la programarea jocurilor de la Australian Open. Mai exact, românca s-a referit la programul de seară al jocurilor de la Melboune Park. După ce a fost nevoită să aştepte mai bine de patru ore pentru ca partida dintre Rafael Nadal şi Tim Smyczek să se termine, Halep a susţinut că meciurile din turneul feminin, programate în sesiunea de seară, ar trebui să se desfăşoare înaintea celor din turneul masculin.

„Cred că este mai bine ca în sesiunea de seară, de la ora 7.00 PM, să fie programat întâi un meci al fetelor, care durează maximum trei ore în cazul unei întâlniri foarte disputate. La feminin nu se joacă mai mult de trei seturi”, a comentat Simona Halep, potrivit presei internaţionale.

Simona Halep şi Jarmila Gajdosova au aşteptat peste patru ore după un meci maraton în care a evoluat Rafael Nadal, astfel că întâlnirea lor a început aproape de miezul nopţii şi s-a întins până spre ora 1:00 AM.

„Să aştepţi cinci seturi înainte de a juca este foarte dificil. Dar se mai întâmplă şi astfel de lucruri şi nu ai ce să faci, trebuie să accepţi”, a mai spus Simona Halep, care a încercat să scurteze pe cât de mult posibil durata partidei cu Jarmila Gajdosova. Românca s-a calificat în turul 3 după o victorie în 66 de minute, cu 6-2, 6-2.

Foto: sportal.co.nz

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.