Simpozion al ITM Arad, cu ocazia „Săptămânii Securităţii şi Sănătăţii în Muncă” (FOTO)

Simpozion al ITM Arad, cu ocazia „Săptămânii Securităţii şi Sănătăţii în Muncă” (FOTO)

Cu ocazia Săptămânii Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă, Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a organizat, în data de 23 octombrie 2018, începând cu ora 09.30 la Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad, Complex M- Micalaca, simpozionul cu tema „Locuri de muncă sănătoase prin managementul substanțelor periculoase”. La un nivel mai amplu, s-au dezbătut și alte probleme care prezintă interes pentru participanți, atât în domeniul securității și sănătății în muncă cât și în domeniul relațiilor de muncă precum și cele mai noi reglementări în domeniu.

Simpozionul, organizat în parteneriat cu Punctul Focal al Agenţiei Europene pentru Securitate şi Sănătate în Muncă – România şi Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Protecţia Muncii „Alexandru Darabont” (INCDPM) București, are ca obiect creșterea gradului de conștientizare a riscurilor prezentate de substanțele periculoase la locul de muncă și promovarea unei culturi a prevenirii riscurilor în vederea eliminării sau gestionării corespunzătoare a acestora.

Evenimentul, parte a campaniei desfășurate de Agenţia Europeană pentru Securitate şi Sănătate în Muncă 2018-2019, urmăreşte să ofere oportunitatea unei mai strânse colaborări a tuturor partenerilor sociali cu scopul promovării securităţii și sănătăţii în muncă prin reducerea prezenței substanțelor periculoase și a expunerii la acestea la locul de muncă.

Angajatorii, managerii și lucrătorii nu realizează întotdeauna faptul că la locul lor de muncă sunt prezente substanțe periculoase și nu înțeleg pe deplin riscurile pe care le generează acestea. Expunerea la substanțe periculoase la locul de muncă trebuie eliminată sau cel puțin gestionată astfel încât să se asigure securitatea și sănătatea lucrătorilor. Pentru aceasta trebuie să se implice cu toții — angajatori, manageri și lucrători. Această implicare este deosebit de importantă în cazul substanțelor periculoase, întrucât neglijarea riscurilor va avea consecințe directe grave asupra sănătății lucrătorilor și asupra supraviețuirii întreprinderii.

În România, cadrul normativ în acest sens este asigurat prin Legea 360/2003 privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase, cu modificările și completările ulterioare, care statutează obligația producătorilor, a distribuitorilor, a utilizatorilor precum și a importatorilor și a exportatorilor să furnizeze inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia își desfășoară activitatea, înainte de începerea acesteia, lista cu substanțele și preparatele chimice periculoase pe care le vor deține, cu precizarea categoriei din care fac parte, care pot pune în pericol sănătatea angajaților în mediul de muncă.

Inspectorii de muncă au comptetențe, potrivit domeniului de activitate reglementat, în activitatea de inspecție pentru respectarea prevederilor legale privind regimul substanțelor și preparatelor chimice periculoase. Împiedicarea accesului inspectorilor de muncă în spaţiile de lucru sau de desfăşurare a operaţiunilor cu substanţe şi preparate toxice şi foarte toxice ori refuzul de a pune la dispoziţie datele şi documentele solicitate de către aceștia se sancționează,  cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru persoanele fizice  și cu amendă de la 20.000 lei la 60.000 lei pentru persoanele juridice.

În ceea ce privește instruirea lucrătorilor în domeniul securității și sănătății în muncă, în conformitate cu dispozițiile Legii 319/2006, cu modificările și completările ulterioare, fiecare angajator are obligația de a asigura ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă. Angajatorul are totodată obligaţia ca ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă.

De asemenea pentru  a asigura un nivel ridicat de protecție  a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, angajatorii vor respecta prevederile Regulamentului nr. 1907/2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH).

Pentru neîndeplinirea de către angajatori a obligațiilor privind instruirea lucrătorilor sau evaluarea riscurilor legea securității si sănătății în muncă prevede amenzi de până la 8.000 lei.  Amenzi de la 5.000 lei la 10.000 lei sunt prevăzute și pentru nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:

– fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate

– prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.