Situația dramatică a Cuptorului din Moneasa. Atracție turistică devenită pericol public (FOTO)

Situația dramatică a Cuptorului din Moneasa. Atracție turistică devenită pericol public (FOTO)

Cuptorul din Moneasa, un monument istoric vechi de aproape 200 de ani, stă să se prăbușească, iar autoritățile nu iau absolut nici o măsură.

Furnalul a fost construit pe la mijlocul secolului al XIX-lea și a fost folosit de slovaci, maghiari și români. Ei munceau, aduceau minereul, cărbunele, îl topeau, separau fierul, care apoi era pus în lingouri și exportat.

Din păcate, pe lângă faptul că nu există nici un indicator care să-i trimită pe turiști la acest monument, construcția se degradează pe zi ce trece.

Noi am stat de vorbă cu Mateaș Grațian, proprietarul unei pensiuni din Moneasa, situată lângă cuptor, care ne-a vorbit despre situația dramatică a acestui monument. Mateaș Grațian are studii în domeniu, fiind absolvent al Universității „Nicolae Grigorescu” din București, Facultatea de Muzeologie și Arheologie și a depus nenumărate cereri la diverse instituții pentru a atrage atenția asupra acestei probleme.

IMG_0750

„Cad pietrele, pot să omoare oameni, iar la nici un nivel nu sunt interesați să se aplece asupra problemelor. În 11.03.1998 am făcut o cerere domnului primar în care i-am zis așa: «În lipsa unor măsuri tehnice elementare care să conserve măcar starea tehnică a acestei construcții, zidăria a intrat într-un stadiu avansat de degradare care pune în pericol viața și sănătatea persoanelor care locuiesc în zonă, ori care întâmplător se încumetă să viziteze acest monument […] sunt îndreptățit să vă avertizez de această chestiune și să vă atrag atenția că există pericolul unor accidente cu consecințe grave» … asta e una din ele, și am vreo zece sau douăzeci, aceeași temă, aceeași intervenție, aceeași atragere de atenție”, ne spune revoltat Mateaș Grațian.

„Nu fac ei greșeli de astea să-ți dea răspuns. Nu au răspuns deloc. Eu am studii în domeniu, eu plâng când cade o piatră de acolo, că înghețul și dezghețul dizlocă, precum și rădăcinile verdețurilor dizlocă pietrele. Nu s-au deranjat nici măcar să pună un indicator pentru turiști, am scris și despre asta. Am făcut solicitări la muzeu la Arad, la Cultură la Arad, peste tot, iar când am aflat că e de categoria B și depinde de primar, presez mai mult aici. Am dat documentația asta la primarul vechi și nimic! Am dat la primarul nou, la fel! Am dus și comisia la fața locului să evalueze starea lui și suma la care s-au gândit ei este de 400 000 de euro, dar eu nu mai susțin treaba cu restaurarea, ci consolidarea și curățarea, măcar să-l mai țină în picioare cu puțini bani”, ne-a spus când l-am întrebat dacă a primit vreodată un răspuns la solicitări.

Soția lui a fost la dezbaterea privind dezvoltarea stațiunii Moneasa, care a avut loc în acest sfârșit de săptămână, iar când a ridicat problema cuptorului i s-a spus că va fi acoperit, că va fi izolat, dar nu se știe când.

De asemenea, s-a făcut apel și la Consiliul Județean Arad, unde i s-a promis că se va interveni, însă nimeni nu a mai făcut nimic.

Tot ce putem spera este că poate, până la urmă, se va face ceva pentru acest monument istoric, înainte să se prăbușească de tot sau să se întâmple vreo nenorocire.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.