Situația PARCURILOR din Arad este tristă! Cel puțin TREI cartiere din municipiu NU au un parc adevărat

Situația PARCURILOR din Arad este tristă! Cel puțin TREI cartiere din municipiu NU au un parc adevărat

Arădenii care doresc să se relaxeze după o zi de muncă sau să își scoată copiii ori nepoții în parc, au ocazia să o facă cel mai bine pe hârtie, lecturând conferințele de presă și promisiunile celor care ar trebui să administreze orașul. În același timp, 10,5 milioane de lei au fost alocați anul acesta pentru întreținerea vechilor parcuri, dintre care unele sunt lăsate în totală paragină, spun cei de la USR Arad.

Conform Strategiei privind transformarea în oraș verde a municipiului Arad, în 2014 orașul abia înregistra o suprafață de 7,3 mp de zone verzi publice amenajate pe cap de locuitor, de 4 ori mai puțin decât norma europeană (26 de mp). Strategia, adoptată în 2016, stabilește ca obiectiv atingerea acestei valori până în 2025. Deși s-a scurs un sfert din acest termen, niciun metru de spațiu verde suplimentar nu a mai fost amenajat de administrația arădeană.

Potrivit USR Arad, tot ce a produs primăria în acest timp au fost promisiuni, exprimate în conferințe de presă menite să ascundă incapacitatea sistemică de a implementa proiecte, de a duce la bun sfârșit un plan. Arădenii au fost amăgiți cu realizarea unui parc pe terenul fostei fabrici Tricoul Roșu (septembrie 2016), cu amenajarea și construirea unui parc adiacent canalului Mureșel (noiembrie 2015), cu extinderea falezei Mureșului prin patru noi proiecte (lansate în iulie 2017), care trebuiau demarate în mai puțin de un an dar de care s-a ales praful. Cetatea Aradului, o zonă cu un potențial fantastic de a pune la dispoziția arădenilor zone verzi pentru petrecerea timpului liber, a fost recent pierdută.

Orașul nostru beneficiază de parcuri preponderent în zona centrală, în apropierea râului Mureș, în timp ce multe cartiere nu au un parc adevărat, cu alei, copaci și umbră. Administrația locală alocă an de an sume uriașe pentru cheltuieli curente, care nu se văd. Oamenii au nevoie de aer curat, de oaze de liniște unde să se relaxeze, unde să își plimbe nepoții, în apropierea locului unde locuiesc. Cartiere precum Grădiște, Vlaicu, Confecții, nu au un parc adevărat. În același timp, parcuri pentru care au fost cheltuite sume imense, sunt lăsate în paragină, așa cum se întâmplă la Pădurice sau în cartierul Gai. Din nou, proasta gestiune a bugetului local pune Aradul în urma vecinilor, iar locuitorii săi trebuie să mai aștepte mulți ani, până vor avea un aer curat și parcuri adevărate, a declarat Sergiu Vlad, deputat al USR Arad.

 

Loading...
  1. cel mai frumos parc este cel din Gai, pe langa el trece o frumoasa centura plina cu tiruri care circula cu 90km/h si claxoneaza ca niste animale salbatice , multumim autoritatilor pentru ca sau gandit sa “ocoleasca” cartierul Gai fix prin mijlocul lui

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.