Marius Sulincean, liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean, acuză conducerea CJA de ilegalităţi procedurale repetate, care determină adoptarea de hotărâri de consiliu în mod abuziv şi le expune public, fără a fi întrunite condiţiile legale.
Sulincean afirmă că i se pare necesar ca locuitorii acestui judeţ să înţeleagă ce se petrece de fapt în spatele uşilor închise străjuite de Cionca şi Bîlcea.
„Am să fac referire directă la două hotărâri de consiliu, publicate pe site-ul CJA drept adoptate în plen. Prima (Hot. nr 320/24.11.2017), vizează preluarea în folosinţă gratuită a Sinagogii din Arad de către Complexul Muzeal Arad. Toate bune şi frumoase, doar că fiind vorba despre o clădire de patrimoniu pentru a putea trece era nevoie de două treimi din voturile consilierilor judeţeni aleşi, nu prezenţi. Adică 22 de voturi. Lucru care nu s-a întîmplat cum bine ne informează chiar procesul verbal. Numărul de voturi PENTRU a fost de doar 20. Aşadar logic, normal, legal, procedural, cum vreţi HOTĂRÂREA A CĂZUT LA VOT! Doar că….şmecheri cum îi ştim şi fără respect faţă de lege, cei din conducerea CJA au afişat cu surle şi trâmbiţe pe site-ul consiliului, hotărârea la capitolul ADOPTATE. Iar episodul nu este singular. O lună mai târziu procedează la fel şi în cazul hotărârii (Hot. Nr 343/20.12.2017) ce priveşte clădirea fostului leagăn de copii de pe Vicenţiu Babeş. Adică bifează o altă ilegalitate, pe fondul unui vot care necesita şi de data asta două treimi, pentru că discutăm şi acum despre patrimoniu. Liberalii repetă procedura şi listează pe site hotărârea la capitolul adoptate deşi procesul verbal spune clar că au fost exprimate doar 20 voturi PENTRU (din 22 necesare)”, a declarat Marius Sulincean.
„Ulterior, probabil de frică, şterg hotărârea de pe pagina de internet de parcă nu s-ar fi întîmplat nimic. Mă întreb oarecum consternat, se mai pot comite asemenea ilegalităţi în România anului 2018 ? Ei uitaţi că se poate, iar autorii se află în continuare în libertate. Ce contează legile şi regulamentele pentru tripleta Cionca-Falcă-Bîlcea, politicieni care râd în nas organelor de anchetă. Aştept împreună cu colegii mei ca autorităţile competente să-şi facă datoria şi să aducă lumină în cazul acestor abuzuri grosiere şi devieri masive de la normele democratice”, spune Marius Sulincean (foto), liderul grupului PSD-ALDE din Consiliul Judeţean.
Ia zii Sulnicene de ce tăceți legat de recentele hotărâri de la ADI deșeuri prin care se obligă primarii să facă investiții și facilități sa cumpere pubele pentru o firmă care are obligația să îi pună la dispoziție gratuit? Haloo ! DNA!
SULINCENE cand trminati PASAJELE?