Soarta şvabilor bănăţeni. 300 de ani de la colonizare, 100 de ani de la Unire

Soarta şvabilor bănăţeni. 300 de ani de la colonizare, 100 de ani de la Unire

Traversând podul peste Mureş de la Pecica, un drum drept străbate pădurea din Parcul Natural Lunca Mureşului. Se spune că le mijlocul distanţei, de pe digul de protecţie cu care se intersectează drumul, se pot vedea turnurile bisericilor din cele două localităţi  învecinate.

Sânpetru German este considerată parte din Banat, iar istoria sa redă fidel soarta unei comunităţi care a venit, a construit, după care a fost nevoită să plece, lăsându-și doar numele.

Intrând în sat te impresionează liniştea. Casele vechi, mâncate de timp, stau alături de construcţii tipic germane şi locuinţe noi.

Trecutul şi prezentul, foarte diferite, se îmbină, la fel ca şi naționalitățile care au locuit aici.

„Den Ersten der Tod, den Zweiten die Not, den Dritten das Brot – aceasta este zicala pe care puținii șvabi bănățeni o păstrează și astăzi, la aproape 300 de ani de la începerea primului val de colonizare germană în Banat.

Aceasta rezumă șapte decenii de colonizare și soarta a sute de mii de coloniști care au sosit în speranța traiului liniștit și rodnic promis. Doar că nu s-a întâmplat așa: primilor le-a fost dată moartea, următorilor sărăcia şi abia ultimilor pâinea.

Din primul val de emigranți au făcut parte și germanii care au sosit în anii 1720 în localitatea arădeană consemnată pentru prima dată în anul 1335 sub numele de Sancto Petru, ajuns în secolul XVII şi în proprietatea unor nobili.

Conduși de părintele Cezar Lacour din Lorraine, ei au pus bazele unei comunități care avea să schimba complet satul. Adaptarea la noile condiții nu a fost deloc ușoară. După cum spune și zicala, primul val de coloniști a avut o rată mare de mortalitate, datorită epidemiilor.

Ca dovadă, până casa de rugăciune a fost transformată în biserică, la circa un deceniu de la sosire, șvabii din Sânpetru German ascultau predica de la cel de al treilea preot.

Sârguincioși din fire, încet-încet, germanii au prins rădăcini şi comunitatea s-a dezvoltat.

Potrivit „Monografiei comunei Secusigiu”, scrisă de Rodica Colta și Doru Sinaci, la recensământul din anul 1890 un număr de 2561 de localnici s-au declarat de etnie germană, ceea ce reprezenta aproximativ 87% din populația de aproape 3000 de suflete, maximul istoric înregistrat.

În anul 1907 Sânpetru German se număra printre comunele mari şi înstărite, păstrându-şi statutul şi după Unire.

Majoritatea germană a convieţuit bine cu românii, maghiarii, sârbii şi slovacii din sat. Ca în orice comunitate multietnică, fiecare nație a preluat elemente de la celălalt, ceea ce se observă în croiul portului popular românesc sau baticul din mătase, cu ciucuri mari, aşezat în cruce peste piept şi legat la spate.

Decăderea comunităţii nemţeşti din Sânpetru German a început odată cu instalarea regimului comunist. În 19 ianuarie 1945 germanii din satele aparţinând comunei Secusigiu au fost adunaţi la gara din comună timișeană Periam, iar în noaptea următoare urcaţi în vagoane de marfă şi trimişi la muncă silnică, averile lor fiind confiscate. Nu peste mult timp a început repopularea satului cu familii aduse din toată ţara.

În 1976 a început plecarea masivă a germanilor, care alcătuiau atunci mai puţin de jumătate din populaţia satului.

„Aproape 300 de ani strămoșii noștri au trăit bine şi au înflorit Banatul. În secolul 20 au venit două războaie care au distrus totul şi oamenii au părăsit patria, dar în suflet am rămas legați de Banat. Cimitirul, până la urmă, va fi singurul loc unde mai sunt urmele noastre” – spune dr. Hildegard Zappel, originară din Sânpetru German.

Fiica fostului medic din sat a plecat în Germania după absolvirea studiilor la Timişoara. Medic pediatru la Spitalul Universitar din Göttingen, ea spune că mulţi ani nu s-a preocupat de trecut.

Un cadou inspirat din partea familiei cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani a făcut-o să se îndrepte asupra istoriei satului şi a situaţiei din prezent: blogul http://www.deutschsanktpeter.de.

Pe lângă postarea de informaţii şi fotografii din satul de altădată, dr. Zappel a pus bazele unui grup de acţiune format din oameni cu preocupări asemănătoare.

Comunitatea şvabilor bănăţeni continuă să existe în ţara-mamă, sub forma organizaţiei denumite Landsmannschaft der Banater Schwaben e. V., în cadrul căreia fiecare sat din România, de unde au plecat nemţi, are propria suborganizaţie.

Unele funcţionează foarte bine, altele mai puţin, în funcţie de implicarea membrilor, dar interesul pentru „Heimat” (Acasă) scade tot mai mult. Un lucru pozitiv este faptul că tinerii sunt încă interesaţi de locurile de unde au plecat părinţii şi bunicii lor şi de tradiţiile lor, mai ales de cele culinare.

Prima preocupare a nemţilor plecaţi din Sânpetru German a fost curăţarea cimitirului „de pe deal”, după care a început strângerea de fonduri în vederea renovării capelei din cimitir.

În vara anului 2015 au început lucrările, capela situată la intrarea în cimitirul catolic fiind restaurată complet, revenind la gloria de odinioară.

Lucrările nu se opresc aici: se dorește renovarea intrării în cimitir, cu poarta de fier forjat purtând inscripția 1865 și ar fi nevoie de un grădinar, care să întrețină cimitirul.

Fiica satului spune că podul peste Mureș a apropiat satul de orașul Pecica, ca dovadă, de la finalul lunii august parohia romano-catolică a fost preluată de preotul din Pecica, Czeglédi Francisc, și el de origine germană, cu care organizația din Germania speră la o colaborare strânsă.

Biserica „Sfinții Petru și Pavel”, sfințită în anul 1774, a fost renovată în exterior și este una dintre cele mai frumoase din zonă, cu picturi murale realizate de un pictor din Budapesta în 1924, dar s-a degradat de-a lungul anilor.

„Nu mai trăiesc mulți nemți în Sânpetru, cam 20 de oameni bătrâni. La început, după ce au plecat cei mai mulți (în anii 1980-1990), au venit mai des în vizită, la rude și din dor de casă. Acum, o singură familie mai merge în fiecare vară, au încă o casă” – povestește dr. Hildegard Zappel, care publică pe blog şi rețete cu mâncăruri tradiționale și scrie despre influența românească asupra bucătăriei șvăbești.

Foștii locuitori din sat și urmașii lor s-au integrat bine în Germania și țin unii la alții. Șvabii emigrați au și propriul ziar, Banater Post, unde sunt publicate toate informațiile de pe plan cultural, politic și personal.

Acasă, la Sânpetru German, statuile seculare din centrul satului, printre care cea a Fecioarei Maria și a Sfântului Florian, protectorul pompierilor, crucile și micile capele de la marginea drumului le reamintesc, zi de zi, locuitorilor de astăzi istoria locului și o comunitate care mai există doar în numele satului.

Foto: Pavel Sinka, Deutschsankpeter.de, Grupul Deutschsankpeter / Facebook 

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.