ȘOC în lumea medicală: Şi-a omorât pacienţii pentru că erau homosexuali

ȘOC în lumea medicală: Şi-a omorât pacienţii pentru că erau homosexuali

Un paramedic în vârstă de 28 de ani din Pakistan a fost arestat săptămâna trecută după ce a recunoscut că a omorât trei bărbaţi doar pentru că erau homosexuali. Explicația lui Muhammad Ejaz a fost că a vrut să elimine „răul” provocat de homosexualitate în societatea pakistaneză. El a mai precizat că a vrut să transmită astfel un mesaj în legătură cu această categorie de bărbaţi „diabolici”.

Ejaz a dat chiar un interviu din celula în care este arestat, mărturisind că prin crimele comise dorea să pună capăt lucrurilor greşite asociate cu homosexualitatea. „Am greșit. E tragic faptul că familiile şi-au pierdut rudele, însă aceşti oameni răspândeau răul în societate şi am fost nevoit să îi opresc”, a declarat paramedicul.

Crimele s-au întâmplat în martie și aprilie, potrivit poliției, iar victimele sale au fost un maior al armatei retras la vârstă mijlocie și alți doi bărbați de ​​douăzeci de ani. Cadavrele bărbaților au arătat că mai întâi erau sedați, după care medicul le rupea gâtul.

Mai mult, acesta obişnuia să aibă relaţii intime cu victimele înainte de a comite crimele, deşi susţine că persoanele gay sunt diabolice. Paramedicul a recunoscut că la vârsta de 10 ani a fost abuzat sexual de un bărbat şi de atunci îi urăşte pe cei care au astfel de obiceiuri. El este căsătorit şi are doi copii minori.

Foto: buzzwok.com

  1. „PLATA PACATULUI ESTE MOARTEA.”
    Desigur faptele au fost duse la extrem insa,meritate.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.