Universitatea Complutense din Madrid, socotită cea mai valoroasă instituţie de învăţământ superior din Spania, a șocat o lume întreagă, după ce în presă au apărut imagini înfiorătoare legate de subsolul clădirii. Aici, într-o aşa numită „cameră a ororilor” de aproximativ 30 de metri pătraţi, traversată de un coridor plin cu căzi de formol acoperite cu plăci de metal, au fost descoperite aproximativ 250 de cadavre, scrie Fox News, citând un material publicat în ziarul spaniol El Mundo.
Subsolul universităţii spaniole servea ca depozit pentru sute de corpuri umane intrate în putrefacţie. Acestea fuseseră donate în scop ştiinţific în ultimii trei ani.
„E greu de ajuns la căzi pentru că trebuie să treci de un munte de cadavre”, scriu redactorii ziarului spaniol.
Potrivil El Mundo, o parte din cadavre sunt încastrate în blocuri de gheaţă, din care câte un membru, o mână sau un picior, ies în afară, într-o scenă care aminteşte de o groapă comună.
După publicarea reportajului, Universitatea din Madrid a emis un comunicat de presă în care precizează că situaţia este o întâmplare izolată şi că o anchetă a fost începută pentru a elucida cauzele. Cadavrele urmau să fie incinerate, se spune în comunicat, dar tăierile de costuri la care a recurs Universitatea au cauzat anumite întârzieri.
Potrivit unor rapoarte, numărul persoanelor care au început să-şi doneze corpul în scop ştiinţific a crescut în Spania de la începutul crizei economice, fiind o metodă de a evita costurile cu înmormântarea.
Foto: umsl.edu
Lasă un comentariu