Șofer amendat cu peste 30.000 de lei pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Șofer amendat cu peste 30.000 de lei pe Autostrada A1 Deva – Nădlac

Un șofer care circula pe Autostrada A1 Deva – Nădlac a fost amendat cu peste 30.000 de lei.

Polițiștii Biroului de Poliție a Autostrăzilor au oprit pentru control pe Autostrada A1 Deva – Nădlac, în ziua de 18 ianuarie,, un autobuz cu 12 pasageri, care se deplasa spre Italia, condus de un bărbat de 37 de ani, din Republica Moldova.

„În urma verificării cartelei tahograf, s-a constatat că șoferul utiliza cartela emisă pe  numele altei persoane, iar pe cartela proprie erau înregistrate 7 abateri cu privire la timpii de odihnă. Totodată, cartela nu fusese descărcată în sistemul electronic de 57 de zile calendaristice, fiind depășit termenul legal cu 29 de zile. Conducătorul autobuzului a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 31.000 de lei, fiind dispusă imobilizarea mijlocului de transport, până la punerea în legalitate. Atragem atenția conducătorilor autovehiculelor de transport pasageri și marfă că respectarea timpilor de condus și odihnă este, în primul rând, o măsură preventivă, în vederea scăderii numărului de evenimente rutiere pe fondul oboselii”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Foto deschidere: Arhivă

Sursa foto: text IPJ Arad

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.