Candidatul PMP, Samuel Caba, a ținut astăzi o ultimă conferință de presă înainte de alegeri. „Veți vedea că pe 5 iunie după alegeri voi ieși primar“, a susținut Samuel Caba, încă din startul conferinței.
Acesta s-a referit, critic, la campania actualului primar. „A fost o manipulare de zeci de mii de euro plătită din banii publici. Ați observat că doar eu am spus lucrurilor pe nume și mi-am asumat dezacordul cu actuala conducere?“, a afirmat Samuel Caba.
Candidatul PMP este deranjat de faptul că actualul primar nu a participat la dezbaterile electorale al căror principal organizator a fost, afirmând: „Mi-aș dori să vină actualul primar și să răspundă întrebărilor adresate de arădeni, nu doar la întrebările comandate. Mâine, de la ora 18, la Hotel Astoria, aștept arădenii să vină în număr cât mai mare la ultima dezbatere înainte de alegeri“.
Candidatul mai speră că la protestele organizate de PMP, în fața Primăriei, să fie prezenți un număr cât mai mare de oameni. „Vrem să se schimbe dominația lui Falcă” a spus Caba. Acesta a subliniat că protestele de astăzi, joi și vineri vor avea loc de la ora 17.
În încheierea conferinței, Samuel Caba a prezentat și un sondaj de opinie intern organizat pe PMP, în care Gheorge Falcă are 31%, Samuel Caba 24%, Sebastian Bulumac 21% iar ceilalți candidați, împreună, 23%.
Incredibil ! cat tupeu suin sa ai sa spui o asemenea minciuna , Caba O barat care esti , tupeist falchist si basist deopotriva ! ghinionul tau este ca aradenii nu dau votul lor traseistilor si impostorilor ca si tine , procentul tau nu depaseste in acest moment 5% ,asa ca …. la cotetul politicii cu tine !
A încurcat Caba 1 iunie cu 1 aprilie? :)))))
Se va vedea cine spune adevarul in 5 Iunie. Dragi postaci a lui falca-bulumac, nu va ofticați, caba va fi primar!
VOTEZ PMP ! VOTEZ CABA! PUNCT si de la capat!
Pasărea mălai visează !
Caba primar!
Eu il votez pe Caba Samuel!
Aradenii voteaza SAMUEL CABA primar…..
Fereasca Dumnezeu..
Dupa cum arata pseudo sondajul Pacaliciului astuia neo penticostal ….este foarte limpede ca Caba nos este in continuare obdeala lui Falca , rosine Ipocritule !!!
csaba fost membru pnl …ca prin minune inainte de campanie a iesit si a candidat din partea pmp ca , sa mai imparta din voturi .
Marin Lupas , „gazduieste ” un sediu pnl pe strada Fat Frumos , si zice ca nu il sustine pe Gheorghe Falca.
Acest sondaj mi se pare ciudat , nu cred ca este normal si fairplay sa faca sondaje partidul si sa le prezinte asa . sondajele se fac de profesionisti:) noi avem nevoie de insalator si cheama elctricianul:))
Cred ca in acest moment cei care nu il sustin pe Bulumac care are sanse sa il „bata” pe Falca , il sustin indirect pe Gheorghe Falca.
Daca nu sunt dispusi sa renunte la orgolii prostesti mie unu imi spune ca au interese sa „traga” din voturi.
Caba Samuel este singurul care il poate bate pe Falca!
Mult succes Samuel Caba! Mult succes PMP!