Sorin Câmpeanu, PREMIER INTERIMAR desemnat de președintele Klaus Iohannis

Sorin Câmpeanu, PREMIER INTERIMAR desemnat de președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi dimineaţă, că a acceptat demisia lui Victor Ponta din fruntea Guvernului şi că a ales şi un premier interimar.

„Am decis astăzi să numesc în poziția de prim-ministru interimar pe domnul ministru Sorin Câmpeanu”, a declarat Klaus Iohannis.

Astfel, ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, va asigura interimatul până când se va decide structura noului Guvern, în urma consultărilor ce vor avea loc zilele acestea. Victor Ponta înaintase şi el o propunere de premier interimar, ministrul Apărării, Mircea Dușa, însă se pare că această propunere nu a fost pe placul şefului statului.

Iohannis a mai anunţat că, în premieră, va consulta societatea civilă, dar şi un grup care să reprezinte „ceea ce se numeşte strada”.

„Am un mesaj: v-am văzut, v-am auzit, voi ține cont de solicitările voastre. Am decis să consult, în premieră, un nou actor: societatea civilă. Voi convoca, pentru vineri după-amiază, un grup care reprezintă atât societatea civilă, cât și ceea ce se numește „strada”. Este important pentru mine și doresc să le cunosc părerile și opțiunile”, a mai declarat Iohannis, fără, însă, a preciza cum vor fi aleși aceşti reprezentanţi ai străzii.

Sorin Câmpeanu a fost propus în Guvernul Ponta de Partidul Conservator şi acum este vicepreşedinte ALDE, formaţiunea rezultată din fuziunea PC cu PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.