Spectacol de NERATAT pentru arădenii care iubesc MUZICA ROMÂNEASCĂ

Spectacol de NERATAT pentru arădenii care iubesc MUZICA ROMÂNEASCĂ

Monica Anghel, Ileana Șipoteanu și Raoul sunt artiștii care au fost invitați să cânte la Seara Muzicii Românești din cadrul Zilelor Aradului.

Cei trei vor putea fi ascultați miercuri, 22 august 2018, între orele 20.00 și 23.00, în Parcul Reconcilierii Româno-Maghiare.

În vârstă de 47 de ani, Monica Anghel este cunoscută publicului românesc ca și cântăreață, prezentatoare radio și actriță.

Ea a câștigat trofeul Festivalului „Cerbul de Aur“, ediția 1996 și a reprezentat România de două ori la concursul Eurovizion.

Melodiile interpretate de Monica Anghel „Spune-mi“, „Dau viața mea pentru o iubire“, „Tell me why“ (interpretată în duet cu Marcel Pavel), „Ce cauți tu în viața mea“ sunt doar câteva dintre piesele foarte aplaudate de publicul din toată țara, care vor putea fi ascultate și la Arad.

Ileana Șipoteanu este, de asemenea, o cântăreață iubită de publicul din țară multe dintre melodiile cântate de ea devenind hituri.

Ileana Șipoteanu va aduce pe scena de la Zilele Aradului cântecele în vogă în anii 80: „Ce mult te-am iubit”, „Cine mi-a luat iubirea”, „Îmi cânta marea”, „Vino să dansezi cu mine”, „Dă-mi o sărutare”, „Ești iubirea vieții mele”.

Raoul (Rareș Borlea)  este interpret de muzică pop, compozitor și textier român, dar a activat și ca prezentator de televiziune. A devenit celebru după ce a cântat mai multe melodii în duet cu Mirabela Dauer.

La începutul acestei luni a lansat cea mai nouă melodie „Pentru tine“, însă cei care îndrăgesc muzica sa vor putea să asculte la Arad și șlagăre precum „Spunem-mi lună, spune-mi soare“, „Să nu regreți“, „N-ai să știi“, „În toată viața mea“.

Seara Muzicii Românești a fost organizată, pentru prima dată, la ediția din anul 2017 a Zilelor Aradului când, pe scenă, au urcat Mirabela Dauer, Gabriel Dorobanțu și Corina Chiriac.

Zilele Aradului, ediția 2018, se desfășoară în perioada 17 – 26 august.

Foto: arhivă

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.