Teatrul arădean vă prezintă în acest sfârşit de săptămână spectacole în porţie dublă. Astfel, sâmbătă, de la ora 18.00 şi de la ora 20.00, actorii Angela Petrean Varjasi, Florin Covalciuc şi Ionel Bulbuc vă aşteaptă (cu două reprezentaţii consecutive) la sala Studio cu al lor spectacol de succes „Cerere în căsătorie”, după A. P. Cehov, în regia lui Florin Covalciuc. Este un spectacol – bucurie care, ori de câte ori este prezentat, aduce zâmbete şi aplauze din partea spectatorilor care, la final, nu regretă nici o clipă faptul că au ales să vizioneze această piesă.
Duminică, tot de două ori, tot în sala Studio şi de la aceleaşi ore (18.00 şi 20.00) le vine rândul actorilor Carmen Vlaga Bogdan, Cecilia Donat, Ioan Peter şi Andrei Elek să vă ofere spectacolul „Cei mari, cei mici” (foto), de Ioan Peter Pit şi în regia aceluiaşi Pit. Despre textul scris de Ioan Peter se pot spune multe, bagajul emoţional şi valoric al textelor sale fiind deosebit de greu. Personajele sale sunt desprinse din viaţa reală şi au o calitate imensă – aceea de a ne (re)aduce în faţa ochilor / minţii absurdul zilei de azi, secondat virtuos de candoarea neîmplinirii, emoţia visului, de celeritatea schimbării care nu se ştie unde (ne) va duce.
„«Cei mari, cei mici» este spectacolul care va închide proiectul nostru «Verde de aprilie», noi mulţumindu-vă pentru faptul că aţi răspuns, din nou, invitaţiei noastre şi pentru că ne-aţi dovedit – pentru a câta oară? – că teatrul arădean are cel mai bun şi fidel partener pe care orice teatru şi-l doreşte – publicul”, a declarat Mihaela Balint, purtătorul de cuvânt al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
Lasă un comentariu