„Sperietoarea de păsări”, duminică pe scena Trupei Marionete

„Sperietoarea de păsări”, duminică pe scena Trupei Marionete

Duminică, la Teatrul de Marionete din Arad va putea fi urmărit spectacolul „Sperietoarea de păsări”.

Părăsită de multă vreme la marginea unui câmp pustiu, Sperietoarea de păsări așteaptă răbdătoare întoarcerea oamenilor. Speranța că va păzi din nou lanul de floarea-soarelui îi dă putere să reziste în frig, ploaie și viscol. Într-o dimineață de primăvară, un pui de barză mititel aterizează din greșeală pe capul Sperietoarei. Între cei doi se leagă îndată o frumoasă prietenie.

Aceasta este povestea care prinde viață, duminică, 16 mai, de la ora 11, pe scena Trupei Marionete. Este vorba despre „Sperietoarea de păsări”, un spectacol construit regizoral cu tâlc și mult talent de Adela Moldovan și jucat inspirat de actrițele Adina Doba și Nuți Dorobanțu. Scenografia este semnată de Marian Sandu, iar muzica de Lucian Nagy și Ștefan Olariu.

Biletele, având prețul de  20 lei (pentru adulți), 10 lei (pentru pensionari și studenți) și 5 lei (pentru preșcolari și elevi), se achiziționează, în limita locurilor disponibile, online de pe platforma www.eventim.ro sau prin rezervare telefonică, la numerele de telefon 0357/414.180, 0357/414.181 și 0746.673.691, de marți până vineri, între orele 10 – 14. Spectatorii care și-au făcut rezervare își vor ridica biletele, de la caseria Sălii Marionete, Str. Episcopiei nr. 15, de marți până vineri între orele 10.00 – 14.00, duminică până cel târziu la ora 10.30. După această oră, rezervările se anulează. Casieria este deschisă de marți până vineri, între orele 10:00 – 14:00, duminică, în intervalul 9:30 – 10.55.

Spectatorii sunt rugați să respecte distanțarea fizică, precum și toate măsurile sanitare recomandate de organizatorul spectacolului, pentru limitarea răspândirii COVID 19.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.