Spitalul din Chişineu Criş, o unitate medicală etalon a judeţului Arad (GALERIE FOTO)

Spitalul din Chişineu Criş, o unitate medicală etalon a judeţului Arad (GALERIE FOTO)

Este binecunoscut, deja, faptul că la Chişineu Criş funcţionează un spital privat, o unitate medicală care în ultimii ani a devenit etalon în judeţul Arad, dar nu numai. Pentru a vedea ce stă în spatele succesului spitalului „Sf. Gheorghe”, am stat de vorbă cu dr. Stela Grada, director medical al SC Terapeutica SA, societatea care deţine unitatea medicală.

Potrivit acesteia, societatea deţinătoare a spitalului a fost înfiinţată în 2003, la iniţiativa a cinci medici. „SC Terapeutica SA este prima societate din sănătatea românească constituită cu scopul declarat de a crea prima entitate privată cu 80 de paturi structurate pe cinci secţii de bază: interne, chirurgie, ATI, pediatrie, obstetrică – ginecologie, cu scopul de a deservi din punct de vedere medical o arie populaţională defavorizată prin poziţia geografică şi statut economic”, a precizat dr. Stela Grada.

Numărul de acţionari a crescut progresiv, culminând în anul 2009 cu intrarea în rândul acestora a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, una dintre politicile de dezvoltare fiind axată pe acceptarea de noi acţionari din domeniu medical dar şi prin cooptarea de vechi angajaţi ai societăţii.

„Societatea a înfiinţat Spitalul «Sf. Gheorghe», din Chişineu-Criş, urmând să-şi dezvolte aria de acoperire cu noi direcţii de afaceri, în domenii ca recuperarea neuromotorie a pacienţilor cu dizabilităţi provenite din afecţiuni neurologice, un centru de cercetare şi tratament al pacienţilor suferinzi de boala Alzheimer şi, de factură mai recentă, este dorinţa acţionarilor de a crea un centru de excelentă în chirurgie, sens în care în cursul anului 2010 Terapeutica SA a pus în funcţiune clinică de chirurgie laparoscopică din Arad. Tot aici, din luna august 2012, se efectuează şi intervenţii de chirurgie cardiovasculară iar prin aceasta clinica din Arad devine unul dintre primele centre private din România în care se efectuează operaţii pe cord deschis”, a declarat directorul medical.

În plus, au fost create noi facilităţi – şi anume Centrul de Recuperare Moneasa, acesta fiind proiectat să asigure accesul şi recuperarea persoanelor cu afecţiuni reumatismale, în condiţii hoteliere şi superioare de tratament.          

Mai apoi, „începând cu luna aprilie 2016, la sediul din Chişineu Cris am venit în întâmpinarea pacienţilor cu probleme deosebite de sănătate prin deschiderea compartimentului de îngrijiri paleative”, subliniază dr. Stela Grada. „Pacienţii cu nevoi speciale, respectiv cu o boală cronică progresivă, incurabila sau ameninţătoare de viaţă, beneficiază de saloane cu două paturi dotate cu tot confortul necesar acestui tip de îngrijire medicală”, a precizat directorul medical.

Îngrijirea paleativă este îngrijirea menită să amelioreze calitatea vieţii pacienţilor şi a familiilor acestora, atunci când primii se confruntă cu o boală ameninţătoare de viaţă. Îngrijirea se concentrează pe prevenirea şi înlăturarea suferinţei, prin identificarea precoce, evaluarea şi tratamentul impecabil al durerii şi al altor probleme fizice, psiho-sociale şi spirituale. (Îngrijirea paleativă este necesară în bolile cronice şi cele cu speranţă de viaţă limitată. Nu există limită de timp sau prognostic pentru iniţierea îngrijirii paleative.)

spital-chisineu-cris

De remarcat, că viziunea spitalului „Sf. Gheorghe” este orientată permanent către nevoile pacienţilor. „Misiunea noastră este furnizarea de servicii medicale de cea mai bună calitate, aplicate la nevoile pacienţilor din arealul pe care îl deservim, având în vedere permanent ameliorarea stării de sănătate şi a calităţii vieţii acestora. Spitalul „Sf. Gheorghe” asigură servicii medicale de nişă pentru populaţia judeţului Arad, servicii medicale comune, dar şi cele pe care sistemul de sănătate public nu le poate asigura. Permanenta adaptabilitate la nevoile pacienţilor noştri, din care marea parte se afla în mediul rural, e menită să asigure rolul de avangarda în zona de vest a ţării”, a spus dr. Stela Grada.

Conform acesteia, reforma în sănătate trebuie să aibă ca scop garantarea accesului populaţiei pe care instiutuţia o deserveşte la servicii medicale de calitatea necesară din punct de vedere al standardelor europene.

„De aceea, SC Terapeutica SA, societatea medicală care administrează spitalul din Chişineu-Criş, urmăreşte instituirea unei strategii pragmatice şi realiste care să pornească de la condiţiile sociale, instituţionale, demografice, locale, condiţii care impun o realitate concretă a nevoilor dar şi a posibilităţilor sănătăţii în arealul pe care îl deservim şi care, impreuna cu încadrarea societăţii în condiţiile generale ale sănătăţii romaneşti, să poată oferi premise reale de atingere a standardelor europene în sănătate”, a precizat directorul medical.

Dr. Stela Grada a adăugat. „Misiunea noastră privind dezvoltarea instituţiei este cea a unei societăţi private în sănătate, care trebuie să îmbine cerinţe diverse ale pacienţilor proprii cu necesitatea calităţii actului medical care să garanteze viitorul economic al spitalului. În acest sens, viziunea noastră începe de la condiţiile cu care ne confruntăm în zona oraşului Chişineu-Criş. Spitalul „Sf. Gheorghe” urmăreşte o nouă abordare a cazurilor de urgenţă şi dezvoltarea serviciilor medicale la nivel de ambulatoriu. Astfel, spitalul are obligaţia de a acorda primul ajutor şi asistenţă medicală de urgenţă oricărei persoane care se prezintă la spital, dacă starea sănătăţii persoanei este critică. După stabilirea funcţiilor vitale, spitalul va asigura, după caz, transportul obligatoriu medicalizat la o altă unitate medico-sanitară de profil”.

„Deservim o zonă cu o populaţie de 40.000 de oameni, în marea lor majoritate proveniţi din mediul rural. O tendinţă importantă a reformei în sănătate este cea de corelare a serviciilor necesare determinate cu starea de sănătate a populaţiei şi cu cele oferite de spital. Eforturile depuse sunt în direcţia îmbunătăţirii stării de sănătate a anumitor grupuri populaţionale cu risc crescut, astfel încât resursele spitalului trebuie adaptate continuu la nevoile populaţiei din zona deservită”, a spus dr. Stela Grada.

farmacie-spital-chisineu-cris

„De menţionat, că Spitalul beneficiază de asocierea cu Universitatea de Vest «Vasile Goldiş», în special cu Facultatea de Medicină, prin complinirea şi parteneriatele pornite alături de universitate şi profesorii universitari ai acesteia în programele de cercetare medicală, diagnosticare şi intervenţie. Piaţa de sănătate din România necesită o mai mare deschidere către parteneriate transfrontaliere, iar spitalul «Sf. Gheorghe» alături de Universitatea «Vasile Goldiş» dezvoltă programe comune: Clinica laparoscopică din Arad, baza de tratament şi recuperare din Moneasa, centrul de cercetare şi tratament al bolii Alzheimer de la Socodor. Acestea sunt obiective ale spitalului, care beneficiază de pe urma parteneriatelor şi care aplică politica de dezvoltare a spitalului pe nevoile diferitelor segmente sociale locale”, a subliniat, în încheiere, dr. Stela Grada, directorul medical al SC Terapeutica SA.

  1. felicitari. uite ca se poate!

    Raspunde
  2. Maria
    Astea sunt minciuni.Nu avem decat 1 salon de interne iar restul paliative.Nu este nici pediatrie ,nici ginecologie ,nici chirurgie.

    Raspunde
  3. Nu stiu cum se pot spune atatea minciuni?Toata lumea din teritoriu trebuie sa mearga la Arad sau la Ineu,unde intr-adevar este spital dotat.Se duc sa nasca la Ineu sau la Ch-Cris,iar cei care au orice problema de sanatate merg pe unde pot,nicidecum la Ch-Cris.

    Raspunde
  4. sunt pur si simplu consternat cand vad ce minciuni pot sa apara in presa…tot ce e scris aici e fals…este un dezastru spitalul…pana si pentru o infectie urinara te trimite la Arad asa de pregatiti sunt…vorbesc din proprie experienta…

    Raspunde
  5. numai minciuni tot ce este scris e apa de ploaie,ar trebui sa va muttati la socodor!

    Raspunde
  6. Tot ce se spune despre acest sptal este o minciuna .Aici se intampla niste lucruri scandalaose , in ziua de duminca 20.08.2017 pur si simplu a fost refuzat pansarea unui pacient ce prezenta un abces la mana stanga , care tot de ei a fost refuzat vineri seara pe motivul ca nu exista chirurg.Interventia s-a facut ulterior la spitalul din Ineu , dar necesita pansare in urmatoarele zile . Pacientul fiind din raza Chisineu Cris , s-a adresat spitalului acesta atat de „modern”si pur si simplu a fost dat afara cu un scandal monstru de catre sefa de sectie, parca nu era un spital ci ar fi nimerit intr-o alta institutie.Gunoaie , asta se cheama personalul de la spitalul din Chisineu Cris.

    Raspunde
  7. Au dreptate cei care au scris mai sus!

    Raspunde
  8. Nagygyorgy Maria 18 martie, 2019, 8:20 pm

    Atenție la programarile de recuperare la Moneasa,am cerut o rezervare in ianuarie pentru a doua parte a lunii martie, ultima convorbire telefonică a fost în 8 martie,am aflat că vom fi consultați de Dr.Morariu, totul fără probleme, însă în 17 martie când ne-am prezentat surpriza nu eram pe lista programărilor, așa că a trebuit să ne întoarcem acasă.Nu știu dacă am fost înlocuiti sau iresponsabilitatea personalului,dar a fost o lovitură urâtă.Niciodata nu vom mai apela la serviciile acestui centru de recuperare.Cine este responsabil de programarile la centrul de recuperare Moneasa?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.