Student pe timp de pandemie

Student pe timp de pandemie

Cu siguranță fiecare generație își are de dus povara. „Povara” generației noastre este un „dușman” invizibil, care este peste tot și, totuși, nicăieri. Un „dușman” care a schimbat comportamente, obiceiuri și deprinderi.

Cum este totuși să fii student pe timp de pandemie? Prima săptămână de izolare a fost ca un vis, o mică vacanță. Nu mai trebuia să mă trezesc odată cu soarele ca să ajung la universitate. Nu mai trebuia să îmi beau cafeaua în fugă de la aparatele de pe holurile universității. Aveam suficient timp să îmi fac masca aia relaxantă de dimineață (nu mai știu când am avut timp ultima dată pentru ea!). Și partea bună este că la cursul online nu era neapărat „să fiu la 4 ace” J.  Asta a fost prima săptămână! Dar… după au început să îmi lipsească toate lucrurile care le consideram rutină. Au început să îmi lipsească tot mai mult colegii, au început să îmi lipsească micile noastre pauze de cafea. Suntem, totuși, ființe sociale!

În săptămânile 2 și 3 am început a pierde numărul zilelor. Mă transformasem într-un robot care făcea totul „că așa trebuie”, asta însemnând: Trezitul de dimineață (care apropo, devenea din ce în ce mai greu), rutina dimineții, conectarea la cursurile online… și cam atât. Până am înțeles că așa NU se mai poate! În una dintre dimineți m-am trezit cu o dispoziție tare bună și am decis că trebuie să schimb în primul rând ceva în casă. Mi-am amenajat la balcon un locșor care să fie al meu (care cu timpul tare drag mi-a devenit), am început să fac sport și, nu în ultimul rând, am revenit la o pasiune mai veche de-a mea – cititul. Am avut timp să realizez câteva proiecte, ceea ce ține de fotografie și, odată cu aceste schimbări, nu m-am mai simțit anxioasă.

Cu ce am rămas în urma acestor două luni în care am stat în casă? În primul rând am înțeles un lucru foarte important – de acum înainte mă voi bucura mult mai mult de lucrurile simple! Mă voi bucura mai mult de o plimbare în aer liber, de cântecul păsărilor și de freamătul ramurilor! Cu siguranță că voi aprecia mult mai mult compania celor dragi mie! Însă, tot această pandemie mi-a făcut cadou mai mult timp cu mine, timp de apreciat care m-a ajutat să îmi schimb anumite deprinderi. Dacă e vreun lucru pe care îl regret este că mi-am valorificat acest timp mult prea târziu.

Nota redacției: Nicoleta Popa este studentă în anul II la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie (FLIT) a Univestății de Vest din Timișoara, specialitatea Istorie.
Loading...
  1. Orice schimbare e mai mult sau mai putin dificilă,depinde de multe aspecte,,

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.