Studenta care a UCIS și TRANȘAT un bărbat, propusă spre ELIBERARE. Cum e posibil

Studenta care a UCIS și TRANȘAT un bărbat, propusă spre ELIBERARE. Cum e posibil

Carmen Şatran, studenta din Ineu care alături de iubitul ei a ucis și tranșat un bărbat în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeș” din Timişoara, a fost propusă pentru eliberarea condiţionată din închisoare.

Condamnată la 19 ani şi opt luni de închisoare în 2014, Carmen Şatran (fostă Bejan) a executat trei pătrimi din pedeapsă iar Comisia pentru eliberări condiţionate de la Penitenciarul Gherla a făcut propunerea de eliberare a ei.

De remarcat, că Judecătoria Gherla a respins cererea de eliberare condiţionată, dar hotărârea nu este definitivă. Decizia magistraților din Gherla a fost contestată iar soarta lui Carmen Șatran este acum în mâinile Tribunalului Cluj.

Reamintim că în anul 2009, Carmen Șatran și iubitul ei de atunci, Sergiu Florea, au ademenit un bărbat într-o cameră a căminului studențesc în care locuiau, promițându-i favoruri sexuale din partea tinerei. Situația a degenerat însă, cei doi ucigându-l pe bărbat și tranșându-l în încercarea de a scăpa de cadavru.

Foto: Arhiva

  1. Comisia știe mai bine decât noi ! Ce se câștigă că face și cealaltă parte ? Ce va schimba asta ?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.