Studenții străini, în atenţia ITM Arad. În ce condiţii pot lucra pe teritoriul României

Studenții străini, în atenţia ITM Arad. În ce condiţii pot lucra pe teritoriul României

Inspecția Muncii în colaborare cu Inspectoratul General pentru Imigrări a derulat, în perioada  20 – 26 noiembrie 2017, o campanie de informare a străinilor aflați la studii pe teritoriul României cu privire la condițiile în care pot fi prestate activitățile lucrative pe teritoriul național, precum și în ceea ce privește drepturile și obligațiile ce le revin în calitate de angajați.

Scopul campaniei constă în prevenirea și combaterea muncii nedeclarate a străinilor, prin informarea corespunzătoare a acestora și totodată, conștientizarea străinilor în ceea ce privește riscurile la care se expun în situația desfășurării activităților lucrative fără forme legale, informează ITM Arad.

„În acest sens ITM ARAD a contactat conducerea Universității de Vest «Vasile Goldiș» Arad (unde sunt majoritatea studenților cetățeni străini la studii), obținând sprijinul în această acțiune de informare a studenților străini privind legislația muncii din România. Astfel, în data de 23.11.2017 în incinta pusă la dispoziție de conducerea universității reprezentanții I.T.M. Arad împreună cu reprezentanți ai I.P.J. ARAD și ai I.G.I. – SERVICIUL IMIGRĂRI ARAD, au prezentat studențiilor străini aspecte importante în ceea ce privește legislația muncii din România. Materialul a cuprins informații referitoare la posibilitatea angajării și informații în ceea ce privește munca nedeclarată, condițiile de angajare, salarizare, timp de muncă, timp de odihnă, datele de contact ale Serviciului Imigrări Arad și Inspectoratului Teritorial de Muncă. Participanții au fost totodată informați cu privire la instituțiile abilitate să verifice respectarea legislației în domeniu, instiuțiile abilitate să soluționeze litigiile de muncă”, se arată într-un comunicat de presă al ITM Arad.

Loading...

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.