Hoţii au plecat cu mai bine de 160.000 de euro şi zeci de mii de lei de la două societăţi comerciale din Cicir.
Informaţia a fost dată publicităţii de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.
„În seara zilei de 4 aprilie, în jurul orei 10.40, persoane necunoscute au pătruns în birourile a două societăți comerciale de pe raza localității Cicir. Dintr-un birou a fost sustras un seif metalic în care se găseau acte de firmă și suma de aproximativ 160000 €, atât în RON cat și în valută. Din al doilea birou au fost sustrași 28.500 RON și 4.850 €. Se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad”, informează IPJ Arad.
Lasă un comentariu