Suporterii UTA-ei: E timpul să ne unim și să ne facem vocile auzite

Suporterii UTA-ei: E timpul să ne unim și să ne facem vocile auzite

Suporterii „Bătrânei Doamne” se strâng diseară la Old Lady’s Pub pentru a viziona împreună partida dintre Petrolul și UTA, programată la o dată și o oră care au făcut imposibilă deplasarea fanilor la Ploiești, dar și pentru a discuta despre lucrările întârziate deja nepermis de mult de la arena Francisc Neuman.

„Dragi suporteri, dragi arădeni! Luni seara vedem meciul împreună şi apoi stabilim ce avem de făcut în problema stadionului”, se arată la începutul unui comunicat de presă transmis de Suporter Club UTA, pe care-l redăm în cele ce urmează:

„Suporter Club UTA vă invită luni seara la Old Lady’s Pub la o dezbatere pe o temă arzătoare pentru fiecare dintre noi: stadionul Francisc Neuman. Pentru început, de la ora 18 vom urmări împreună prestația favoriților noștri în deplasarea de la Ploiești, urmând ca după ora 20 să discutăm pe marginea a ceea ce avem de făcut în problema stadionului, una care nu mai poate fi lăsată doar la bunul plac al autorităților locale.

Așa cum fiecare dintre voi v-ați dat seama până acum, situația arenei Francisc Neuman este una tulbure și din păcate reprezentanții administrației locale contribuie la perpetuarea acestei stări de lucruri prin dezinformare și lipsă de transparență. E timpul să ne unim și să ne facem vocile auzite cu adevărat. Îi invităm la această întâlnire pe toți cei revoltați de această situație absurdă și umilitoare, indiferent că sunt suporteri activi, susținători pasivi, nostalgici rămași cu UTA în suflet sau pur și simplu arădeni cu conștiință civică.

Indiferent de diferențele de păreri și viziune pe care le-am avut de-a lungul timpului, e momentul să ne reamintim ceea ce ne unește, ceea ce ne leagă. E în joc unul dintre simbolurile acestui oraș, stadionul care poartă numele celui mai iubit dintre arădeni: Baronul Francisc Neuman. Pentru a găsi cele mai bune metode de acțiune prin care putem forța autoritățile locale să respecte acest simbol, este nevoie de ideile, energia și spiritul fiecăruia dintre noi.

Mereu când UTA a avut nevoie de noi am știut să ne adunăm. Acum e din nou un astfel de moment. Suntem convinși că ne vom regăsi într-o formulă câștigătoare luni seara.

Pentru noi doar UTA contează!”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.