Două studente, Teodora Zănoagă și Andrada Martin, care fac practică în Parcul Natural Lunca Mureșului, au avut parte de o surpriză când au văzut imaginile înregistrate de o cameră de luat vederi instalată pentru monitorizarea ciocănitorilor.
În acestea se poate vedea cum un jder încearcă să pătrundă în scorbura unei ciocănitori. Din păcate pentru el și din fericire pentru ciocănitoare nu reușește și, după câteva încercări eșuate, se lasă păgubaș.
Jderul de copac sau jderul de scorbură (Martes martes) este un mamifer din familia mustelidelor, care vânează îndeosebi în timpul nopții animale mici și păsări, dar mănâncă și fructe de pădure sau semințe.
Ciocănitoarea, supranumită și doctorul pădurilor, este o pasăre sedentară, de talie mijlocie, cu cioc puternic şi cu penaj viu colorat, care se hrăneşte îndeosebi cu larve aflate sub scoarța copacilor morți sau bolnavi.
Sursa: Facebook / Parcul Natural Lunca Mureșului
Lasă un comentariu